Sari la continut
Government

Nicușor Dan amână din nou consultările pentru noul guvern

Nicusor
  • Consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului au fost amânate și ar urma să aibă loc joi, 17 septembrie.
  • PSD îl susține pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL, USR și UDMR merg pe varianta Siegfried Mureșan.
  • România traversează cea mai lungă criză politică de după 1989, la peste patru luni de la căderea Guvernului Bolojan.

Președintele Nicușor Dan amână din nou consultările cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou guvern. Discuțiile, care erau așteptate miercuri, ar urma să aibă loc joi, 17 septembrie.

Pe masa președintelui rămân două propuneri politice principale. PSD îl susține pe liderul partidului, Sorin Grindeanu, pentru funcția de premier, iar PNL, USR și UDMR îl susțin pe europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Nicușor Dan declarase la începutul săptămânii că intenționează să convoace partidele la consultări și să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru în cursul acestei săptămâni, fără să indice însă o zi exactă.

Președintele a analizat în ultimele luni și variante de premier tehnocrat sau independent politic. La consultările din mai, surse politice indicau inclusiv numele economistei Delia Velculescu printre opțiunile luate în calcul, însă până acum nu a fost anunțată oficial o nouă propunere.

Criza politică durează din 5 mai, când Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Joi, 17 septembrie, se împlinesc 135 de zile de atunci, cea mai lungă perioadă de acest tip din România postdecembristă.

Etichete: Aleph News, consultari, guvern, Ilie Bolojan, nicusor dan, romania, știrile Aleph News