Sari la continut
Government

Nicușor Dan: Există planul ca Centrul rotațional NATO să fie mutat la Constanța din 2028

727551545 1061080616580884 1910678794832966484 n
  • Nicușor Dan anunță că există un plan ca Centrul rotațional NATO să fie mutat la Constanța începând din 2028.
  • Nicușor Dan: „În acest cadru, România, Turcia și Bulgaria își vor extinde cooperarea NATO pentru protejarea infrastructurii submarine de gaze din Marea Neagră”.
  • Nicușor Dan a participat sâmbătă la Istanbul, împreună cu Recep Tayyip Erdogan la ceremonia de acordare a pavilionului navei turcești din clasa HISAR „Contraamiral August Roman”.

Nicușor Dan anunță că există un plan ca Centrul rotațional NATO să fie mutat la Constanța începând din 2028.

„În acest cadru, România, Turcia și Bulgaria își vor extinde cooperarea NATO pentru protejarea infrastructurii submarine de gaze din Marea Neagră, existând și planul ca Centrul rotațional NATO să fie mutat, din 2028, la Constanța”, a scris Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

„Un nou reper pentru Forțele Navale Române, corveta «Contraamiral August Roman» – 261 a intrat ieri sub pavilion național. Această navă va întări contribuţia României la securitatea regională şi la îndeplinirea angajamentelor pe care România şi le-a asumat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a transmis președintele.

Nicușor Dan a adăugat că România va avea încă patru nave similare construite la Mangalia prin programul SAFE. De asemenea, el a precizat că discuțiile cu Recep Tayyip Erdoğan au vizat Parteneriatul Strategic dintre cele două state și pregătirea Summitului NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie.

Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă la Istanbul, împreună cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la ceremonia de acordare a pavilionului navei turcești din clasa HISAR „Contraamiral August Roman”.

Etichete: Contraamiral August Roman, fortele navale romane, mangalia, marea neagra, nato, nicusor dan, recep tayyip erdogan, safe, securitate regională, turcia