- Șeful statului a spus că europarlamentarul PNL a fost ales pentru că, dintre variantele discutate, este cel care are în acest moment cele mai multe voturi în spate.
- Siegfried Mureșan a declarat vineri seară că pornește în negocierile pentru formarea Guvernului cu sprijinul parlamentar al PNL, USR și UDMR, care însumează, potrivit acestuia, 169 de voturi.
- Întrebat dacă varianta unui Guvern tehnocrat sau a unui premier independent mai rămâne posibilă, Nicușor Dan a spus că le-a prezentat liderilor politici toate scenariile în timpul consultărilor.
Președintele Nicușor Dan a explicat vineri că decizia de a-l nominaliza pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier a fost luată după aproximativ șase ore de consultări cu partidele parlamentare. Șeful statului a spus că europarlamentarul PNL a fost ales pentru că, dintre variantele discutate, este cel care are în acest moment cele mai multe voturi în spate. Nicușor Dan a refuzat să spună ce va face dacă Mureșan nu reușește să obțină o majoritate și a evitat să discute despre alegeri anticipate sau despre o eventuală desemnare a liderului PSD, Sorin Grindeanu.
Declarațiile au fost făcute în Ucraina, unde Nicușor Dan a participat vineri, 18 septembrie, la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea Ivano-Frankivsk, la invitația lui Volodimir Zelenski.
Siegfried Mureșan a declarat vineri seară, la Digi24, că pornește în negocierile pentru formarea Guvernului cu sprijinul parlamentar al PNL, USR și UDMR, care însumează, potrivit acestuia, 169 de voturi. Premierul desemnat a spus că va prezenta mai întâi principalele idei ale programului de guvernare celor trei partide care îl susțin, apoi va discuta cu grupul minorităților naționale și cu PSD. Mureșan a exclus însă negocierile cu AUR.
Întrebat când a decis să meargă pe varianta Siegfried Mureșan și de ce nu l-a nominalizat în urmă cu două-trei luni, când numele europarlamentarului fusese deja avansat de PNL, USR și UDMR, Nicușor Dan a spus că hotărârea a venit după consultările cu partidele politice. „Am avut ieri o sesiune de consultări cu partidele politice, în care fiecare dintre ele a venit cu varianta pe care ei o vedeau pentru momentul acesta, inclusiv au fost partide care au spus că poate e mai bine să amânăm o desemnare”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că decizia a fost luată după aproximativ șase ore de discuții. „Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment. Mi-ar fi plăcut să aleg o persoană care are deja o majoritate care se conturează, nu suntem în situația asta”, a spus președintele.
Nicușor Dan a evitat scenariul alegerilor anticipate
Întrebat ce se va întâmpla dacă Siegfried Mureșan nu va obține suficiente voturi în Parlament și dacă un asemenea scenariu poate deschide calea către alegeri anticipate, Nicușor Dan a evitat să discute variantele care ar urma unei eventuale respingeri a Guvernului.
„Acum am început un proces de 10 zile. Cred că toate partidele trebuie să se concentreze la formarea unui Guvern. Eu sper ca Guvernul, ca prim-ministrul desemnat, să reușească să strângă o majoritate și vreau să discutăm numai de asta. În interiorul celor 10 zile”, a declarat șeful statului.
Întrebat dacă face apel la partidele parlamentare să voteze noul Guvern, Nicușor Dan a răspuns: „Eu fac apel la partide să găsească o soluție, da.”
Președintele nu a spus nici dacă Mureșan ar trebui să meargă la vot în Parlament în cazul în care nu are suficiente voturi sau dacă ar trebui să se retragă.
„Eu sper ca această nominalizare să ajungă la bun sfârșit și nu vreau să fac comentarii”, a spus Nicușor Dan.
Mureșan i-a cerut timp de gândire
Nicușor Dan a explicat și cum a avut loc discuția în care l-a informat pe Siegfried Mureșan că vrea să îl nominalizeze pentru funcția de premier.
„Eu l-am sunat să-l anunț că vreau să-l nominalizez. În momentul ăla mi-a cerut timp de gândire. După ce a luat decizia, m-a sunat să-mi spună că a luat decizia”, a declarat președintele.
Întrebat cum a privit solicitarea lui Mureșan, Nicușor Dan a răspuns: „Mi s-a părut rezonabil. A acționat într-un timp relativ scurt.”
Nicușor Dan a refuzat să comenteze o presupusă înțelegere cu PSD
Președintele a fost întrebat și despre declarațiile și informațiile privind existența unei presupuse înțelegeri cu PSD în jurul desemnării lui Siegfried Mureșan.
„Pentru mine, permiteți-mi să rămână la nivel de zvon. Nu vreau să comentez. Haideți să comentăm fapte și nu închipuiri”, a răspuns Nicușor Dan.
Șeful statului nu a indicat nici cine ar putea primi mandatul dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze o majoritate. Întrebarea adresată președintelui a inclus și posibilitatea unei nominalizări a liderului PSD, Sorin Grindeanu, însă Nicușor Dan a insistat că discuțiile trebuie să rămână concentrate asupra actualului premier desemnat și asupra celor 10 zile pe care acesta le are la dispoziție.
Varianta unui Guvern tehnocrat a fost discutată
Întrebat dacă varianta unui Guvern tehnocrat sau a unui premier independent mai rămâne posibilă, Nicușor Dan a spus că le-a prezentat liderilor politici toate scenariile în timpul consultărilor.
„Eu, ieri, în mod responsabil, am prezentat liderilor de la toate partidele toate scenariile posibile. Și pe fiecare dintre scenarii ei mi-au spus cum văd și în ce măsură sunt tentați, la momentul acela, ieri, să îl urmeze. Și în funcție de asta am ales”, a declarat președintele.
Nicușor Dan nu a spus ce variantă va lua în calcul dacă Mureșan nu obține voturile necesare.
„Mai departe, în interiorul acestor 10 zile în care am dat mandat și sper să se formeze un Guvern, nu vreau să fac alte comentarii.”
Nicușor Dan: „Nimeni nu vine să investească într-o țară în care nu știi care va fi viitorul Guvern”
Nicușor Dan a vorbit și despre efectele prelungirii crizei politice. Președintele a spus că situația nu trebuie prezentată „într-o cheie apocaliptică” și a susținut că statul român a continuat să funcționeze în perioada de interimat.
În același timp, șeful statului a vorbit despre efectele lipsei unui Guvern cu puteri depline.
„Statul român a funcționat în toată această perioadă. Pe de altă parte, evident că, cu un Guvern interimar, foarte multe lucruri au fost puse în așteptare. Adică nimeni nu vine să investească într-o țară în care nu știi care va fi viitorul Guvern”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a spus că predictibilitatea guvernamentală este importantă pentru relația României cu investitorii.
„Evident, e mai bine să ai o predictibilitate guvernamentală decât situația de azi, însă, din nou vreau să subliniez, din perspectiva României, cu cifrele financiare pe care le avem azi, România este o țară care trebuie să-și păstreze statutul de țară recomandată investițiilor.”
Bugetul pentru 2027
Nicușor Dan a indicat rectificarea bugetară și adoptarea bugetului pentru 2027 printre problemele pe care viitorul Guvern trebuie să le gestioneze.
„În momentul acesta noi trebuie să facem o rectificare, pentru că sunt instituții care nu au bani pentru funcționare și trebuie, tocmai pentru a da predictibilitate în relația cu piețele financiare, să reușim să negociem, să votăm bugetul 2027 până la sfârșitul acestui an”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a discutat cu Zelenski despre drone și Patriot
În timpul vizitei din Ucraina, Nicușor Dan a avut și o discuție bilaterală cu Volodimir Zelenski. Președintele a spus că printre subiectele abordate s-au aflat programul SAFE, producția de drone și tranzitul cerealelor.
„În programul SAFE avem o componentă de 200 de milioane de euro pentru drone și am discutat unde suntem cu acest proces, pentru ca banii ăștia să fie transformați cât mai repede în echipamente, asta e și în interesul nostru și în interesul lor”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a anunțat și participarea României la efortul comun privind interceptoarele Patriot pentru Ucraina.
„Interceptoare pentru Patriot este un efort comun al țărilor NATO care au interceptoare Patriot. România este una dintre ele și o să existe o donație din partea României.”
Nicușor Dan a mai spus că există deja contacte între firme ucrainene și Ministerul Apărării din România în ceea ce privește producția de drone.