• Nicușor Dan, primarul Capitalei, plănuiește un sistem complet de management al traficului.
  • Sistemul include semaforizare inteligente şi corelaţii cu transportul public.
  • Proiectul ar putea fi îndeplinit în decurs de doi ani.

Nicușor Dan, edilul Capitalei, a afirmat, miercuri, că Bucureștiul trebuie să fie un „Smart City” și că un element necesar pentru implementarea acestui concept este transparenţa administraţiei, care poate fi asigurată prin voinţă politică.

„Începe un nou exerciţiu financiar european şi există şi voinţa UE şi voinţa autorităţii naţionale şi voinţa autorităţii locale pentru a colabora pentru soluţii inteligente. Bucureştiul are nevoie de o soluţie inteligentă pe care, este o promisiune, o vom realiza foarte curând, în doi ani, estimez, din momentul acesta, pentru ceea ce înseamnă semaforizare inteligentă, adică un sistem complet de management al traficului, corelat cu transportul public. Bucureştiul, evident, are nevoie de o masivă digitalizare a întregii administraţii publice. Şi, din nou, aici avem bani europeni care ne sunt disponibili”, a declarat Nicușor Dan.

„Bucureştiul are nevoie de o soluţie la una dintre principalele probleme pe care le are în acest moment – sistemul de termoficare. Şi, din nou, există voinţă şi bani”, a completat edilul general, la conferinţa „From City to Smart City”.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT