Sari la continut
Government

Nicușor Dan se va întâlni joi cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianței Nord-Atlantice. Administrația Prezidențială: „Președintele României va reconfirma rolul țării noastre de aliat puternic implicat în stabilitatea regională”

Nicușor Dan se va întâlni joi cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianței Nord-Atlantice. Administrația Prezidențială: „Președintele României va reconfirma rolul țării noastre de aliat puternic implicat în stabilitatea regională”
  • Nicușor Dan se întâlnește cu Mark Rutte în Bruxelles, joi, 19 martie 2026.
  • Administrația Prezidențială: „Președintele Nicușor Dan va sublinia că România își respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creșterea cheltuielilor de apărare
  • Președintele american Donald Trump i-a criticat astăzi pe aliații NATO pentru refuzul de a ajuta Statele Unite în războiul din Iran.

Președintele României, Nicușor Dan, va avea joi, 19 martie 2026, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, anunță Administrația Prezidențială.

Agenda discuțiilor va include evoluțiile de securitate din mediul internațional și cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării și apărării colective, precum și de creștere a securității României prin intermediul și cu sprijinul NATO.

„Președintele României va evidenția importanța relației transatlantice, reconfirmând rolul țării noastre de aliat puternic implicat în stabilitatea și securitatea regională. Președintele Nicușor Dan va sublinia că România își respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creșterea cheltuielilor de apărare și va evidenția asistența multidimensională pentru Ucraina. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Întâlnirea are loc într-o perioadă profund tensionată la nivel globală, cu două războaie active, în Ucraina și Iran.

Președintele american Donald Trump i-a criticat astăzi pe aliații NATO pentru refuzul de a ajuta Statele Unite prin trimiterea de nave de război în Orientul Mijlociu, pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz.

Trump a criticat NATO pentru faptul că este „incorectă” față de SUA, în contextul în care SUA au sprijinit Ucraina în război, însă aliații nu sunt dispuși să ajute SUA în Iran.

„Vom ține minte faptul că aliații NATO nu au vrut să ne ajute. Am avut foarte mult sprijin din partea țărilor din Orientul Mijlociu, dar niciun ajutor din partea NATO. Noi am ajutat NATO cu Ucraina, dar ei nu ne ajută cu Iranul. Nici Statele Unite nu trebuia să fie acolo pentru Ucraina; dar Biden a decis să spargă banii pe războiul lor. Sunt foarte dezamăgit de NATO – dar și de alte țări. Întreaga planetă ar trebui să-mi fie recunoscătoare pentru ce fac în Iran. Dacă nu interveneam în Iran, ar fi fost holocaust nuclear”, a spus Trump.

România a pus la dispoziția Statelor Unite baza de la Mihail Kogălniceanu, pentru a fi folosită în cadrul Operațiunii Epic Fury.

Primele aeronave cisternă ale Statelor Unite au ajuns în România duminică.

Pe 11 martie, Nicușor Dan a anunțat că CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării) a aprobat „amplasarea de avioane americane de realimentare, echipamente de monitorizare și comunicații satelitare” în România, la cererea Statelor Unite.

„Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare”, a spus Nicușor Dan.

Etichete: Aleph News, donald trump, Mark Rutte, nicusor dan, romania, rusia, știrile Aleph News, stirile aleph news, sua, ucraina