Sari la continut
Government

Nicușor Dan și Oana Gheorghiu accelerează „digitalizarea” României în 2026: „Anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale”

Nicușor Dan și Oana Gheorghiu accelerează „digitalizarea” României în 2026: „Anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale”
  • Nicușor Dan: „Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate”.
  • Nicușor Dan: „Reforma companiilor de stat este indispensabilă
  • Nicușor Dan: „Majoritatea serviciilor publice ar trebui să fie simple și accesibile, fără drumuri la ghișeu”.
  • Adrian Sârbu a vorbit despre necesitatea digitalizării în România la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, în ediția din octombrie 2025.

Președintele României, Nicușor Dan, anunță pe Facebook că a discutat cu Viceprim-ministrul Oana Gheorghiu despre „digitalizarea statului român” și „reforma companiilor de stat”, anul 2026 fiind un an crucial pentru finalizarea pașilor:

„Am avut, zilele trecute, la Bruxelles, o discuție cu Oana Gheorghiu, viceprim-ministru, despre digitalizarea statului român și reforma companiilor de stat.

Am convenit că anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale.

Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate. Ei trebuie să se poată identifica și sǎ poatǎ semna documente de la distanță, iar majoritatea serviciilor publice ar trebui să fie simple și accesibile, fără drumuri la ghișeu.

Un alt subiect discutat a fost reforma companiilor de stat care este indispensabilă și nu mai poate fi amânată. Un stat puternic are nevoie de companii puternice”, a spus Nicușor Dan.

Digital îți merge bine!

Despre digitalizare și necesitatea ei în România a vorbit deja Adrian Sârbu, în 2025, la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC.

Urmărește ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC în fiecare MIERCURI, de la 22:00, pe Aleph News.

Etichete: Aleph News, digitalizare, nicusor dan, romania, stirile aleph news, știrile Aleph News