• Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a reiterat intenția de a candida pentru un nou mandat.
  • Oficialul le-a mai transmis bucureștenilor că ar trebui să aibă răbdare până în 2024, ca să vadă finalizate proiectele demarate de administrația sa.
  • Nicușor a subliniat că patru ani e prea puțin, mai ales pentru un oraș ca București.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a reiterat intenția de a candida pentru un nou mandat și a adăugat că bucureștenii ar trebui să aibă răbdare până în 2024, pentru a vedea materializate proiectele pe care le-a demarat cu actuala administrație.

„Cred eu, bucureștenii să înțeleagă că există o perioadă de maturitate a proiectelor pe care noi le facem cu actuala administrație și că un mesaj de a avea răbdare până la finalul mandatului pentru a le vedea materializate. Bineînțeles că, dacă ne uităm la poza de moment și mai ales, la așteptările pe care bucureștenii le-au avut și mai ales cei care m-au susținut, lucrurile pot să pară cumva… întârziate, ca să le spun așa (…). Până în 2024 mai trebuie să facem multe din lucrurile de care am vorbit aici. Metroul de suprafață în zona de nord ar fi un lucru foarte important, pentru care o să ieșim foarte curând în achiziție pentru peroane, după ce am făcut studiu de prefezabilitate, chiar de aici o să mă duc la o întâlnire la Guvern pe tema… pentru că avem o colaborare foarte bună cu Ministerul Transporturilor și cu Consiliul Județean Ilfov pe subiectul ăsta.

Deci sunt foarte multe lucruri pe care să le facem noi până în 2024 și atunci evident că – cum să spun? – feedback-ul pe care ni-l vor da bucureștenii va fi foarte important în decizia fiecăruia dintre noi. Eu evident că-mi doresc să continui, pentru că administrația publică e pe termen lung, (…) am terminat discuțiile în mai 2021 și primul tramvai din cele 100 a venit în iulie 2022. Deci administrația publică e pe termen lung, Bucureștiul este un oraș în care nu s-au făcut lucruri structurale ani de zile și atunci e nevoie de o continuitate, da”, a transmis primarul.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.

Luna trecută, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că își dorește un al doilea mandat de edil și a subliniat că patru ani e prea puțin, mai ales pentru un oraș ca București.