• Sunt noi condiții de carantinare dacă mergi din Marea Britanie în Germania.
  • Dacă ai fost vaccinat cu ambele doze, nu mai stai în carantină la sosirea în țară.
  • Cei care nu au pașaport verde vor trebui să facă un test COVID.

Dacă mergi din Marea Britanie în Germania să știi că s-au schimbat condițiile de carantinare. Decizia a fost luată după ce Boris Johnson și Angela Merkel s-au întâlnit.

Toți cei care călătoresc din Marea Britanie în Germania și au fost vaccinați cu ambele doze nu vor mai sta în carantină la sosirea în țară. Cât despre cei care nu au pașaport verde, ei vor trebui să facă un test COVID, după 5 zile de la sosirea în Germania, iar dacă acesta va fi negativ, vor putea să iasă din izolare, fără să mai aștepte cele 10 zile, ca până acum.

Varianta Delta, în Marea Britanie. Care e situația

În fiecare săptămână, sunt înregistrate peste 30.000 de cazuri noi. Cu toate acestea, decizia Angelei Merkel vine cel mai probabil după anunțul făcut de Agenția Europeană a Medicamentelor, care a spus că vaccinurile sunt eficiente împotriva acestei tulpini.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI