Sari la continut
Government

Noi date de la INS: Statistica revizuieşte în sus creşterea economică pentru anul 2025 la 0,7% din PIB, însă România a avut o scădere brutală de 1,8% în ultimul trimestru al anului trecut

Noi date de la INS: Statistica revizuieşte în sus creşterea economică pentru anul 2025 la 0,7% din PIB, însă România a avut o scădere brutală de 1,8% în ultimul trimestru al anului trecut
  • Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sus creşterea economică din anul 2025, de la 0,6% la 0,7%, adăugând aproximativ 6 miliarde de lei faţă de prima estimare.
  • Totuşi, pe datele ajustate sezonier, economia a încetinit cu 1,8% în ultimul trimestru al anului trecut faţă de T3.
  • Analiza ZF, pe baza contribuţiilor la creşterea PIB, a reliefat că nu foarte multe sectoare economice sunt pe plus.

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sus creşterea economică din anul 2025, de la 0,6% la 0,7%, adăugând aproximativ 6 miliarde de lei faţă de prima estimare, scrie Ziarul Financiar.

Totuşi, pe datele ajustate sezonier, economia a încetinit cu 1,8% în ultimul trimestru al anului trecut faţă de T3.

PIB-ul pentru întreg anul 2025 a fost, aşadar, stabilit la 1.916,4 miliarde de lei.

Analiza ZF, pe baza contribuţiilor la creşterea PIB, a reliefat că nu foarte multe sectoare economice sunt pe plus:

• Construcţiile: Au avut un volum volum de activitate în creştere cu 6,9% şi o contribuţie de 0,5% la creşterea economică.

• IT & Comunicaţii: un alt pilon stabil, cu un avans de 4,1% şi o contribuţie de 0,3% la creşterea economică.

• Agricultura: a avut o creştere de 6,6% în volum, contribuţia la creşterea economică fiind de 0,2%.

• Industria: scădere de 0,2% a volumului de activitate şi zero contribuţie la creşterea economică.