• Discuţiile indirecte dintre Iran şi SUA vor fi reluate în curând.
  • Scopul este relansarea pactului nuclear din 2015.
  • Uniunea Europeană joacă rolul de mediator în această chestiune delicată.

Discuţiile indirecte dintre Iran şi SUA vor fi reluate în curând. Scopul este relansarea pactului nuclear din 2015. Uniunea Europeană joacă rolul de mediator în această chestiune delicată.

Discuţiile indirecte dintre Iran şi Statele Unite ale Americii ar putea fi reluate în curând pentru a demara relansarea pactului nuclear din 2015. Pe fondul unui impuls venit din partea Uniunii Europene de a ieşi din stagnarea evidentă în procesul de negocieri, ministrul iranian de externe a fost de acord cu acest demers.

Suntem pregătiţi să reluăm discuţiile în zilele următoare. Ceea ce este important pentru Iran este să primească pe deplin beneficiile economice ale acordului din 2015„, a declarat ministrul de externe Hossein Amirabdollahian.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat că nu poate vorbi despre stadiul negocierilor.

Nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte poziţia noastră conform căreia un acord nuclear este cel mai bun mod de a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Vrem să-i aducem înapoi pe linia de plutire”, a declarat Kirby.

Puterile occidentale se tem că Iranul este la un pas de producerea bombei nucleare dacă decide, deşi Teheranul susţine că intenţiile sale sunt în întregime paşnice.

Am convenit asupra reluării negocierilor dintre Iran şi SUA în zilele următoare, facilitată de echipa mea, pentru a rezolva ultimele probleme rămase”, a declarat liderul diplomaţiei europene,
Josep Borrell.

De când SUA s-a retras din acordul nuclear în 2018, Iranul a încălcat sistematic toate limitările impuse în baza tratatului.

Autor: Gologan Alexandru