Noi măsuri de relaxare, de la 1 iulie: terase deschise până la ora 2:00. Câte persoane vor putea participa la nunți și botezuri

Te așteaptă noi măsuri de relaxare, de la 1 iulie. Numărul cazurilor de COVID-19 este în continuă scădere, așa că Guvernul aprobă astăzi încă un pas spre normalitate.

De la 1 iulie vei putea sta la terase până la ora 2 noaptea, în loc de 12 noaptea, cum ești obligat acum. De asemenea, în spațiile deschise sau închise, competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori până la 50 la sută din capacitatea spațiului în anumite condiții.

La nunți, botezuri și alte petreceri private vor putea fi cel mult 300 de participanți.

Guvernanții au aprobat redeschiderea târgurilor și talciocurilor din țară, cu respectarea normelor de siguranță sanitară, a anunțat ministrul Cîțu.

De asemenea, poți merge la festivaluri la care participă mai mult de 2.500 de oameni numai dacă ai mască și ești vaccinat. Organizatorii trebuie să asigure un spațiu de cel puțin un metru între participanții la acest tip de evenimente.

Tot prin decizia de joi a fost eliminată limitarea la cazarea turiștilor.

Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie

Cum rămâne cu purtarea măștii la interior?

Exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune“, se arată în Hotărârea CNSU.

Când așteptăm noi măsuri de relaxare?

În principiu, la 1 August. Florin Cîțu spune că viitoarele măsuri depind foarte mult de gradul de vaccinare. Și știm bine că vaccinarea merge din ce în ce mai greu la noi în țară.

Exit mobile version