• Protestele anti-Lukașenko continuă și astăzi la Minsk. El a fost reales pe 9 august.
  • Este de 26 de ani la putere. Cu excepția Kremlinului, în țară nu-l mai vrea nimeni.
  • În schimb, Alexander Lukașenko, sub protecția Moscovei, este de neclintit.

Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei au fost reţinuţi duminică, la Minsk, în cursul unui nou protest împotriva Administraţiei Aleksandr Lukaşenko, afirmă surse citate de Reuters.

Potrivit agenţiei Interfax, forţele de ordine au utilizat gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor, adunaţi în zona Puşkinskaia din Minsk.

Protestele au reizbucnit în Belarus după moartea unui demonstrant de 31 de ani, care ar fi fost bătut de forţele de ordine. Ministerul de Interne de la Minsk a negat orice implicare în moartea protestatarului.


Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial desfăşurat în august a fost fraudat. În ultimele luni, în Belarus au avut loc proteste masive.