• Grecia introduce noi restricții de călătorie.
  • Insula Mykonos este prima zonă din Grecia care a reintrodus restricțiile de noapte.
  • Autorităţile au interzis muzica în baruri, cafenele și restaurante.

Dacă plănuiești să-ți faci vacanța în Grecia, e bine să verifici de două ori restricțiile de călătorie. Grecia a intrat în zona galbenă. Cei care se întorc din insulele grecești trebuie să prezinte la graniță un test PCR negativ. Asta dacă nu sunt vaccinați. În caz contrar, trebuie să stea în carantină.

Florin Popescu este consultant de turism, iar acum e în vacanță pe insula Evia. A analizat din timp evoluția cazurilor din Grecia. Și se aștepta să ajungă pe lista galbenă, chiar în timpul sejurului său.

Nu sunt vaccinat, astfel încât, încă de la sosirea în Grecia am căutat prin partenerii locali să caut test PCR și să am disponibilitate în ultimele trei zile, pentru plecarea acasă. În felul acesta am aflat foarte repede unde pot face testul, cât costă testul respectiv și mi-am făcut programarea ca atare“, spune Florin Popescu, consultant turism.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Insula Mykonos, prima zonă din Grecia care a reintrodus restricțiile de noapte

Insula Mykonos este prima zonă din Grecia care a reintrodus restricțiile de noapte, între orele 01.00 și 06.00. Decizia a venit ca urmare a creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Autoritățile elene au declarat că una din zece persoane de pe insulă a fost testată pozitiv în ultimele zile.

Există multe cazuri pozitive. Cred că ar fi trebuit să se facă deja ceva și este interesant pentru mine că au permis să se ajungă până aici“, spune un client.

Fără muzică în Mykonos

Autorităţile au interzis muzica în baruri, cafenele și restaurante, începând de sâmbătă. Totodată, localnicii de pe insulă care își închiriază proprietățile pentru petreceri care depășesc 20 de invitați vor fi amendați cu sume cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro.

Aceste lucruri vor crea un efect de domino care va duce la anulări și alte lucruri. Nu poți aduce daune turismului prin decizii atât de grăbite“, spune un client.

Poliția de pe insulă spune că încălcările normelor de distanțare socială au scăpat de sub control în ultima perioadă. Numeroși oameni au așteptat duminică la coadă pentru a părăsi insula cu feribotul.

Ne gândeam cu adevărat să plecăm, să anulăm, călătoria noastră. Am venit cu avionul. Vom vedea cum putem pleca în mod responsabil și în siguranță“, spune un turist.

Până în prezent nu au existat infecții grave, iar vârsta medie a celor testați pozitiv este de 27 de ani. Grecia a continuat să raporteze un număr relativ mare de noi infecții sâmbătă, 2.562 cazuri noi și 7 decese.

Restricţiile rămân în vigoare până pe 26 iulie.