Sari la continut
Government

Noi scurgeri de gaze au fost descoperite în zona blocului din Rahova. Echipele Distrigaz au oprit din nou gazele, după ce au găsit pierderi pe instalații

Noi scurgeri de gaze au fost descoperite în zona blocului din Rahova. Echipele Distrigaz au oprit din nou gazele, după ce au găsit pierderi pe instalații
  • Distrigaz Sud Rețele a început reluarea etapizată a alimentării cu gaze în zona Calea Rahovei, după explozia din 17 octombrie.
  • Până la ora 14:00, 44 de clienți au fost realimentați, 142 au probleme tehnice detectate, iar 20 nu erau acasă.
  • Sâmbătă ar fi trebuit să fie reluată alimentarea cu gaze, însă a fost pus, din nou, sigiliu.

Compania Distrigaz Sud Rețele a început, sâmbătă, reluarea etapizată a alimentării cu gaze naturale pentru clienții din zona Calea Rahovei, după explozia din 17 octombrie, soldată cu trei morți și 15 răniți, dintre care trei în stare gravă. Reprezentanții companiei verifică individual instalațiile fiecărui client pentru a se asigura că alimentarea se poate face în condiții de siguranță.

Până la ora 14:00, echipele au ajuns la 206 clienți din cei 451 programați pentru ziua respectivă. Dintre aceștia, 44 au fost realimentați cu succes, însă pentru 142 de clienți alimentarea nu a putut fi reluată, deoarece au fost detectate pierderi de gaze pe instalațiile individuale sau comune.

În plus, 20 de clienți nu erau prezenți la domiciliu, motiv pentru care nu s-a putut relua alimentarea pentru aceștia.

Reluarea alimentării a continuat până la ora 20:00, în ordinea planificată, iar fiecare client a fost verificat și reconectat individual. Aceasta urmează măsurile de siguranță impuse după explozia produsă în Sectorul 5 al Capitalei, care a afectat 1.086 de abonați casnici.

Etichete: distrigaz, Explozie, explozie Rahova, instalații, rahova, scurgeri de gaze