Noua tulpină de coronavirus: Pericol real sau strategia politică a lui Boris Johnson? Explicațiile virusologilor francezi

Marea Britanie promovează neîncrederea? Autoritățile franceze urmăresc cu mare prudență declarațiile guvernului britanic cu privire la mutația coronavirusului, relatează Europe1.

Mutația, numită N501Y, ar fi devenit mai contagioasă, potrivit autorităților britanice.

Însă conform virusologilor francezi, care au examinat rapoartele științifice din Marea Britanie, nimic nu arată că virusul ar fi mai contagios după această mutație. Nu există dovezi tangibile care să sugereze că a scăpat de sub control, așa cum a declarat duminică ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock.

Periculozitatea noii variante de coronavirus

La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății sugerează ca diagnosticul autorităților britanice de sănătate să fie luat cu mare prudență.

Am avut o R0 (rata de reproducere a virusului) mult mai mare de 1,5 în momente diferite în timpul acestei pandemii și am controlat-o. Această situație nu este, prin urmare, scăpată de sub control” a declarat luni responsabilul OMS pentru situații de urgență medicală, Michael Ryan, într-o conferință de presă.

Aceste declarații alarmiste, care au determinat multe țări să se izoleze de Marea Britanie, ar putea fi, prin urmare, „un bluf” al lui Boris Johnson, consideră un apropiat al executivului.

Potrivit acestuia, „nu este imposibil ca prim-ministrul britanic să exagereze importanța acestei mutații a virusului pentru a evita asumarea faptului că a închis restaurantele doar săptămâna trecută„.

Exit mobile version