• Acesta a zburat cu un avion din Dubai, acolo unde și-a făcut selfie-uri cu fanii săi.
  • Novak Djokovic a fost obligat să părăsească Australia pentru că nu s-a vaccinat anti-COVID.
  • Plecarea sa a fost decisă de trei judecători care au confirmarea anularea vizei.

Numărul unu mondial al tenisului, Novak Djokovic, sosește în Serbia cu un zbor din Dubai, după ce a fost obligat să părăsească Australia în timp ce începea Australian Open, punând capăt unei drame de două săptămâni legate de decizia sa de a nu se vaccina împotriva COVID.

Novak Djokovic a aterizat în Serbia, în capitala Belgrad, după ce a fost expulzat din Australia pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID-19. Numărul unu mondial al tenisului a sosit cu un zbor din Dubai puțin după ora locală 12.00, după ce a fost obligat să părăsească țara în momentul în care începea turneul de la Melbourne.

O mică mulțime, unii purtând steaguri sârbești, l-a așteptat în fața terminalului aeroportului Nikola Tesla, alături de jurnaliști. Plecarea sa a avut loc după ce trei judecători din Australia au confirmat anularea de către guvern a vizei sârbului și deportarea sa.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM

Judecătorii au confirmat anularea vizei din motive de interes public, ceea ce înseamnă că nu și-a putut apăra titlul de la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat de nouă ori. Djokovic spera să stabilească un nou record de 21 de titluri de Grand Slam la simplu, devansându-i pe Roger Federer și Rafael Nadal, care au și ei 20 de titluri de Slam în carieră.

Într-o declarație făcută în urma deciziei instanței, Djokovic s-a declarat „extrem de dezamăgit de această decizie” și a precizat că își va lua „o perioadă de timp pentru a se odihni și a se recupera”. El a adăugat: „Mă simt inconfortabil că în ultimele săptămâni s-a pus accentul pe mine și sper că acum ne putem concentra cu toții asupra jocului și turneului pe care îl iubesc.”

Motivația completă a hotărârii în unanimitate va fi publicată în „zilele următoare”, Djokovic fiind obligat, de asemenea, să plătească cheltuielile de judecată ale guvernului.

Viza sa a fost revocată pentru a doua oară vineri, după ce ministrul imigrației, Alex Hawke, a declarat că prezența sârbului în Australia reprezintă un risc pentru sănătatea publică.