Se poate supraviețui și în regimul ăsta. Totul e să nu te învârți dubios în cercul samsarei, că s-ar putea să te întâlnești cu vreun vicepremier, dacă nu cu Premierul Însuși.
Iată o zi din viața mea. Exces de zen.
Primul lucru pe care îl fac când mă deștept: închid televizorul (obiectul acela dreptunghiular, din care ies fantome înfometate).
Mă cufund imediat în propria mantră: “Nu-ţi face planuri, urmează indiciile”.
Când indiciile au dispărut, plutesc deja deasupra Direcţiei Locale de Taxe şi Impozite.
“Gândind la nimic, sinele mărginit se va dezmărgini”. Hm!
Îl invoc pe maestrul Inzan, “cel care le trăgea învăţăceilor scatoalce, ca să le trezească natura interioară”. (Altminteri, cochet, purta sandale de lemn şi umbreluţă).
Sutra Diamantului: lasă totul să treacă. “Nu vântul, nu steagul, ci mintea se mişcă”.
Înaintea ştirilor de seară, ajungând la buza prăpastiei de o mie de li, fac un pas hotărât înainte. “Ziua cea de azi nu va mai fi vreodată. Preţul clipei are valoarea nestematei”. Pe bune!