Șocantă, cea mai recentă întreprindere a marelui regizor sârb Emir Kusturica – interviul cu Vladimir Vladimirovici Putin. Șocantă pentru admiratorii lui, dar și auto-ofensatoare, pentru că, distribuindu-și rolul de jurnalist, l-a jucat cu excesivă obediență.
Am văzut ce trebuia să vedem: un frumos material de propagandă (kakaia propaganda? bijuterie!). Un Putin cucernic și smerit, un intelectual, un om al păcii, blând și bun etc., etc., etc. Președintele rus a interpretat acest rol cu talentul unui actor de Cannes.
Despre Patriarhul Kiril Întâi am scris doar de vreo două ori, prin 2016, înaintea Sinodului Panortodox, și în 2017, cu prilejul vizitei sale în România. Devenise limpede, nu multă vreme după întronizarea sa, în 2009, că i se împlinise visul de a deveni egalul Puterii. Șade alături de Președinte, împărățind frățește “Sfânta Rusie”, în nădejdea ca într-o zi să împartă întreaga Ortodoxie. Putin și Kiril se sprijină și se completează. Prin Patriah, Președintele are controlul norodului pravoslavnic. Prin Președinte, Patriarhul privește lumea întreagă ca printr-un ochean. Amândoi, ca unul, ilustrează teza bizantină a simfoniei Stat-Biserică.
Vladimir Mihailovici Gundiaev (numele de mirean al Întîistătătorului rus) nu este doar un super-persuaziv orator, un iscusit diplomat (a condus Departamentul Externelor din Biserică multă vreme), un desăvârșit „om de lume”, ci și un politician versat. E pragmatic până la cel mai odios cinism și e bine înșurubat în toate realitățile. Sub impresionanta sa mitră clocotesc numeroase idei și inițiative pur politice. În jurul Preafericitului s-au brodat multe legende – că ar fi un vechi kaghebist, că e putred de bogat (cu o avere aproximată la 4 miliarde de dolari), că s-ar fi căpătuit din trafic de combustibili și de țigări, că are un penthouse la Moscova și o vilă somptuoasă în Elveția. În 2009, când a apărut la o întâlnire cu ministrul rus al Justiției purtând un ceas de câteva zeci de mii de euro (făcut dispărut din fotografiile oficiale), a povestit nonșalant că i-a fost dăruit de Dmitri Medvedev, vicepremierul de atunci.
Nu îl mână în luptă atât averile pământești, cât comorile aflate în piscurile Puterii. Sper că își amintește Kusturica acele cunoscute declarații din amvon ale Patriarhului despre război. Din ele încă mai curge sânge.
Cred că numai Kusturica, dacă nu și-a pierdut din greșeală talentul, poate face un film despre acest personaj fabulos. L-ar descrie memorabil, în toată complexitatea – amestec de realism magic, suprarealism, umor negru, candoare și cruzime…