• Potrivit guvernului de la Beijing, în timpul vacanţei de o săptămână, de Ziua Națională, chinezii au efectuat aproximativ 637 de milioane de călătorii, scrie Bloomberg.
  • În aceeași perioadă a anului trecut, chinezii au călătorit de 782 de milioane de ori.
  • Izolarea virusului a oferit condițiile de bază de sănătate publică pentru activitățile de vacanță, care au arătat o „renaștere evidentă”, potrivit unui raport al Citigroup Inc.
  • Numărul de călătorii nu indică numărul de persoane care călătoresc, potrivit Academiei de Turism din China.

În plină pandemie, milioane de chinezi au călătorit în timpul vacanței de o săptămână, de Ziua Națională. Potrivit guvernului de la Beijing, în această perioadă au fost efectuate 637 de milioane de călătorii. Totodată, academiei de Turism din China, susține că acest număr nu indică numărul de persoane care au călătorit.

Potrivit unui raport al Citigroup Inc., izolarea virusului a oferit condițiile de bază de sănătate publică pentru activitățile de vacanță, care au arătat o „renaștere evidentă”.

„Puterea de cumpărare a gospodăriilor s-a redresat constant, iar încrederea consumatorilor a revenit, de asemenea, asupra redresării economice generale”, au scris aceștia.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Veniturile din turismul intern în timpul vacanței au fost de aproximativ 467 miliarde de yuani (70 miliarde de dolari), potrivit ministerului. Aceasta este în scădere cu 28% față de vacanța de șapte zile de anul trecut, potrivit calculelor Bloomberg, când veniturile au fost de 650 miliarde de yuani.

Potrivit economiștilor de la Macquarie, a avut loc o redresare puternică a cheltuielilor de consum în perioada vacanței. Acest lucru sugerează că „consumul de servicii, în mare parte determinat de cererea pent-up, ar putea reveni rapid odată ce lucrurile se întorc la normal.”

Un factor care stimulează turismul intern este prăbușirea efectivă a circulației internaționale din cauza interdicțiilor de călătorie și a cerințelor stricte de carantină pentru revenirea în China, adaugă economiștii.

“Mai multe branduri din sectorul hotelier de lux sunt din nou la nivelurile de ocupare pre-Covid”, a declarat Chloé Reuter, partener fondator Gusto Luxe & Gusto Collective.