• Numărul transferurilor de bani din diaspora către România va creşte cu aproximativ 15% în luna aprilie, în comparaţie cu luna anterioară, potrivit estimărilor companiei de transferuri internaţionale de bani TransferGo.
  • Un studiu realizat de TransferGo a relevat că motivul principal pentru care românii din diaspora trimit în mod regulat bani în ţară este acela de a îşi susţine familia şi rudele rămase acasă – în proporţie de 70%, în vreme ce pentru 25% dintre români scopul este de a economisi într-un cont din România.
  • Comunitatea românilor din diaspora numără peste 6 milioane de persoane.

Numărul transferurilor de bani din diaspora către România va creşte cu aproximativ 15% în luna aprilie, în comparaţie cu luna anterioară, potrivit estimărilor companiei de transferuri internaţionale de bani TransferGo.

„Mulţi români din diaspora vor relua tradiţia de a petrece Paştele în România datorită relaxării restricţiilor de călătorie, însă, la fel ca în ultimii 2 ani, majoritatea aleg în continuare să îşi sprijine financiar, de la distanţă, familiile din ţară. Noi venim in întâmpinarea lor cu comisioane mici şi rapiditate în efectuarea transferurilor, mai ales că mulţi se mobilizează cu aproximativ o săptămână înainte de Paşte să trimită bani celor de acasă”, a declarat Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer TransferGo.

Un studiu realizat de TransferGo a relevat că motivul principal pentru care românii din diaspora trimit în mod regulat bani în ţară este acela de a îşi susţine familia şi rudele rămase acasă – în proporţie de 70%, în vreme ce pentru 25% dintre români scopul este de a economisi într-un cont din România.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Comparativ cu anul precedent, în 2021 TransferGo a înregistrat şi o creştere cu 30% a transferurilor efectuate către România din ţările nordice şi Germania, ceea ce indică faptul că mulţi români s-au orientat în ultimii doi ani către ţări cu o situaţie politică şi economică mai stabilă.

Românii se reorientează spre țările stabile economic

Mai mult, potrivit unor date interne ale companiei, ca urmare a unor evenimente internaţionale precum Brexit sau pandemia, 15% din clienţii platformei şi-au schimbat deja adresa de reşedinţă din Regatul Unit cu una din ţările nordice sau Germania, în timp ce un număr considerabil de români s-au întors în aceeaşi perioadă din UK, cu intenţia de a se reloca ulterior într-o ţară cu o situaţie mai stabilă, unde pot câştiga venituri mai mari.

În ceea ce priveşte numărul global de clienţi, în 2021 compania a atins 3,5 milioane de utilizatori. Dintre aceştia, românii se clasează la loc de cinste, numărându-se printre cei mai fideli utilizatori ai serviciului, cu cea mai bună rată de retenţie.

Comunitatea românilor din diaspora numără peste 6 milioane de persoane.

Pe plan local TransferGo este prezent din 2015. TransferGo numără peste 3,5 milioane de clienţi din întreaga lume şi facilitează transferurile de bani online, în 40 de monede diferite şi are acoperire în 161 de ţări.