• Pentru prima oară, o delegație oficială din Emiratele Arabe Unite ajunge în Israel
  • Delegația arabă vine în Israel cu un avion al Etihad Airways
  • Guvernul Israelului şi cel din Emiratele Arabe Unite au semnat patru acorduri de cooperare

Prima delegație din Emiratele Arabe Unite a ajuns în Israel. Și nu oricum, la bordul unei aeronave a Etihad Airways, o companie din Abu Dhabi. Așa ceva nici nu putea fi imaginat acum câteva luni.

La bordul avionului se află oficiali din Emirate, Israel și Statele Unite: șeful finanțelor americane, Steve Mnuchin, dar și trimisul special al lui Casei Albe pentru negocierile din Orientul Mijlociu, Avi Berkoviț.

Va fi înregistrată astăzi o nouă premieră. Israel și Emiratele vor semna un acord prin care își scot reciproc vizele. Este pentru prima oară când israelienii fac o asemenea înțelegere cu un stat arab. Israelul nu are un asemenea acord nici măcar cu Statele Unite, cel mai apropiat aliat al său.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Israel și Emiratele Arabe Unite au anunțat că au decis să-și normalizeze relațiile pe 13 august. Pentru acest acord istoric, Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta.

„Astăzi facem istorie. Entuziasmul pentru acest acord de pace în rândul cetăţenilor noştri este enorm”, a declarat premierului Israelului, Benjamin Netanyahu.

La rândul său, ministrul de Finanţe din Emiratele Arabe Unite, Obaid Humaid al-Tayer, a notat că cele două ţări au înregistrat „progrese importante de la semnarea acordului de pace istoric”.

Liderii palestinieni condamnă cooperarea Emiratelor Arabe Unite cu Israelul

Wasel Abu Youssef, un membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), a catalogat drept „ruşinoasă” vizita delegaţiei Emiratelor Arabe Unite în Israel. „Acordurile bilaterale anunţate astăzi şi delegaţiile care vin şi pleacă, toate acestea oferă ocupaţiei forţa de escaladare a agresiunilor şi a crimelor împotriva poporului palestinian, accentuând intransigenţa acţiunilor şi aroganţa”, a afirmat Wasel Abu Youssef, citat de agenţia Reuters.

La rândul său, Hazem Qassem, purtătorul de cuvânt al organizaţiei islamiste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a acuzat Emiratele Arabe Unite că „încurajează ocupaţia” israeliană în Cisiordania.