• O familie de români a fost repatriată din Yemen cu ajutorul MAE și al OIM
  • Familia este formată din trei cetățeni români și un cetățean yemenit
  • Cei patru au trecut prin Egipt și Turcia înainte de a ajunge în România

O familie de români a fost repatriată din Yemen, informează Ministerului Afacerilor Externe (MAE), aceștia venind prin Egipt și Turcia.

Potrivit MAE, luni au fost finalizate procedurile specifice privind revenirea în România, din Yemen, prin Egipt și Turcia, a unei familii formate din trei cetățeni români și un cetățean yemenit.

„Demersurile pentru facilitarea revenirii în țară au fost realizate prin intermediul Ambasadei României la Cairo, al Consulatului Onorific al Republicii Yemen la București și al Organizației Internaționale pentru Migrație, sub coordonarea Centralei Ministerului Afacerilor Externe, precum și cu avizul autorităților române competente în materie. Ambasada României la Cairo a emis documentele de călătorie pentru cetățenii români și a îndeplinit procedurile de ieșire din Republica Yemen pentru toate persoanele repatriate, menținând în permanență legătura cu acestea”, au comunicat reprezentanți ai MAE.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Românii au primit sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), fiindu-le puse la dispoziție biletele de avion plătite de organizație. Din 2015 și până astăzi, 119 cetățeni români au ajuns înapoi în țară cu ajutorul OIM.

MAE a transmis mulțumiri tuturor autorităților străine și române implicate pentru sprijinul oferit în cadrul procedurilor care au condus la soluționarea cazului și la revenirea în siguranță a cetățenilor români.

Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordate de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

MAE a emis un avertisment de călătorie pentru Republica Yemen, nivelul de alertă fiind maximă, respectiv „Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara”.