• O femeie din Texas a furat timp de 19 ani diferite obiecte și le-a vândut pe eBay
  • Obiectele valorează 3,8 milioane de dolari
  • Ea a fost condamnată la 54 de luni de închisoare și este obligată să restituie banii pe care i-a primit pe obiectele vândute

O femeie din statul Texas, SUA, a fost condamnată la 54 de luni într-o închisoare federală, pentru că a furat obiecte în valoarea de un milion de dolari și le-a vândut pe eBay, relatează CNN. Kim Richardson, în vârstă de 63 de ani, a fost de acord să plătească 3.8 milioane de dolari, cât valorează obiectele vândute, a anunțat procurorul american Ryan K. Patrick într-un comunicat de presă.

Femeia, care locuiește în Dallas, a furat obiectele în timpul călătoriilor ei prin America și apoi le-a vândut pe eBay și pe site-uri de vanzări

„Richardson a furat obiecte din numeroase magazine. Ea dezactiva dispozitivele de securitate și ieșea din magazin după ce plasa mărfurile furate într-o plasă mare neagră pe care o avea asupra ei”, se arată în comunicat.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Persoanele care au cumpărat bunurile furate au trimis aproximativ 3.8 milioane de dolari în patru conturi PayPal ce îi aparțin femeii. Kim Richardson a pledat vinovată în decembrie 2019, iar judecătorii au lăsat-o să plece acasă și să se predea în mod voluntar unei închisori, care va fi stabilită „în viitorul apropiat”, se arată în comunicat.