O hală din Timișoara a luat foc. A fost trimis mesaj de avertizare RO-ALERT

Un incendiu uriaş a izbucnit joi într-o hală din Timişoara. Autorităţile au trimis mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Flăcările au cuprins o hală de depozitare din municipiul Timişoara.

Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 1.600 metri pătraţi şi există riscul să se extindă. La faţa locului au intervenit pompierii cu 12 autospeciale de stingere, două autoscări şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, în sprijin au venit trei autospeciale de stingere de la ISU Arad şi trei echipe de voluntari.

Din cauza fumului gros, autorităţile au transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Autorităţile anunţă că, până în prezent, staţiile de monitorizare a aerului nu au indicat nicio depăşire a parametrilor. Se pare că în apropierea halei care arde este un depozit cu îngrăşăminte şi pesiticide.

Momentan, stațiile de monitorizare a aerului nu indică nicio depășire, însă, cea mai apropiată e la aproximativ 7-8 km distanță.

https://media.alephnews.ro/2022/04/incendiu.mp4

Exit mobile version