O minge de baseball semnată de Zelenski a fost vândută la licitaţie cu peste 50.000 de dolari

minge semnată de Zelenski

O minge de baseball semnată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost vândută la licitaţie cu peste 50.000 de dolari, o parte din încasări fiind destinată ucrainenilor strămutaţi de invazia rusă, relatează The Guardian.

O casă de licitaţii din Boston, RR Auction, a anunţat că oferta câştigătoare pentru mingea de baseball Rawlings Major League a fost de peste trei ori mai mare decât estimarea. Compania va dona partea sa de 15.000 de dolari din vânzare. Vânzătorul, Randy Kaplan, va dona o parte din încasări organizaţiei non-profit globale Americares.

Mingea este însoţită de o scrisoare semnată de Volodimir Yelchenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la Naţiunile Unite. Inițial, mingea a fost estimată să se vândă cu aproximativ 15.000 de dolari.

Kaplan este un cunoscut colecţionar de mingi de baseball semnate de lideri mondiali, care rareori scoate la licitaţie piesele sale de preţ. Ofertantul câştigător a dorit să rămână anonim, dar a fost descris de RR Auction ca fiind un colecţionar din Midwest, care este încântat că o parte din fonduri vor merge către eforturile de ajutorare a Ucrainei.

În cadrul aceleiaşi licitaţii au fost vândute documente semnate de naturalistul britanic Alfred Wallace, de inventatorul Nikola Tesla, de Albert Einstein şi de părinţii fondatori John Hancock şi John Adams.

Exit mobile version