• Echipajul fregatei „Regina Maria” a găsit o plută de salvare în derivă fără supraviețuitori.
  • 10 membri ai echipajului au fost salvaţi în urma scufundării navei ce transporta cărbune.
  • Marea Neagră este un loc unde încă se pun în pericol vieţile omeneşti.

Echipajul fregatei „Regina Maria” a găsit o plută de salvare în derivă fără supraviețuitori în zona în care joi s-a scufundat nava „Volgo Balt 179”. Misiunea de căutare a persoanelor dispărute continuă.

O plută de salvare în derivă fără supraviețuitori a fost găsită vineri de echipajul fregatei „Regina Maria”. Fregata se află în zona în care joi o navă cu echipaj ucrainean s-a scufundat. Căutările supraviețuitorilor au continuat chiar și pe parcursul nopții, alături de fregată fiind și alte nave românești.

„Raionul de căutare a fost extins, pe parcursul nopții de 11 spre 12 martie, din cauza condițiilor hidro-meteorologice din zonă, iar vineri, 12 martie, în jurul orei 09.00, nava militară a descoperit un punct de contact pe suprafața mării, cel mai probabil o plută de salvare în derivă. În conformitate cu planurile de căutare emise de Centrul Maritim de Coordonare (MRCC), cercetarea continuă cu elicopterul Puma Naval 141 de la bordul fregatei, care survolează raionul maritim, cu nava „Artemis” a Agenției Române pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) și cu nava Gărzii de Coastă MAI 0201. Cele trei nave românești și elicopterul Puma Naval acționează în comun”, a anunțat, vineri, Statul Major al Forțelor Navale.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

Incidentul a avut loc joi. 10 marinari au fost salvați de nava care a ajuns în zonă imediat după apelul SOS. Nouă membri ai echipajului au fost duși la dana de pasageri din Portul Constanța, iar o femeie a fost transportată cu elicopterul la spital.

În urma incidentului doi marinari au murit

Nava sub pavilion Insulele Comore avea la bord 13 persoane și se îndrepta către portul Constanța. Vaporul s-a scufundat joi la aproximativ 100 de kilometri de litoralul românesc.

„La 04:40 dimineața GSP Falcon a recepționat un mesaj de urgență de la nava Volgo Balt 179. Operațiunea de salvare a început fără întârziere, în condiții meteo deosebit de dificile 50 km/h și valuri de 4 metri. Ultimul mesaj transmis de “Volgo Balt 179” a fost de abandon navă.Până în acest moment au fost salvați 10 marinari. Aceștia se află în siguranță la bordul GSP Falcon. Două persoane au decedat. În același timp se caută în apele mării încă o persoană. Comandatul GSP Falcon, Victor Marina conduce operațiunile de salvare.Poziția comunicată de Volgo Balt 179 la momentul SOS: 76 de mile în largul Mării Negre”, au anunțat joi dimineață reprezentanții GSP, compania care deține nava GSP Falcon.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Elicopterul Puma Naval 141 şi-a încheiat misiunea de căutare a marinarului dispărut în naufragiu, aseară,  la ora 20.00.

Fregata Regina Maria împreună cu o navă Gărzii de Coastă, nu au abandonat această misiune şi speră să-l găsească pe căpitanul ucrainean.  

Fregata are la bord echipamente speciale de salvare şi supravieţuire, dar şi o grupă de scafandri special antrenată pentru astfel de intervenţii.

Radu Petrescu, manager comunicare GSP: „Orice minut e foarte important pentru că apa mării are în jur de 6 grade valuri de peste 4 metri, vânt de 50 de km pe oră, condiţii foarte dificile de intervenţie.”

GSP Falcon a transportat în decursul nopţii echipajul salvat la Dana Pasageri Port Constanţa după ce a fost înştiinţat că poate să părăsească misiunea de căutare şi salvare.

Îţi reamintesc, o navă cu 13 membri de echipaj ucranieni la bord, s-a scufundat ieri în Marea Neagră, la aproximativ 130 de kilometri de portul Constanţa.

Adrian Mihălcioiu – preşedinte Sindicatul Liber al Navigatorilor din România: „Noi am numit Marea Neagră, chiar marea ruşinii pentru că este într-adevăr un loc unde încă se practică dumping-ul social, încă se pun în pericol vieţile omeneşti deşi standardele la nivel internaţional sunt foarte înalte din punctul ăsta de vedere”

Zece persoane au fost recuperate din apele reci ale Mării Negre şi au primit îngrijiri la bordul navei GSP Falcon. Comandantul şi ofiţerul electromecanic şi-au pierdut viaţa în naufragiu, iar căpitanul nu a fost găsit încă.

Singura femeie de la bord, cadet bucătar, a fost transportată cu un elicopter la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru că starea ei de sănătate s-a agravat.