• O rețea de companii din China încearcă să recruteze foști angajați guvernamentali americani recent concediați de Administrația Trump.
  • Analiștii consideră că această rețea este „doar un exemplu de entitate străină” care încearcă să obțină informații secrete ale SUA.
  • Încercările Reuters de a investiga rețeaua s-au lovit de numeroase obstacole, inclusiv numere de telefon nefuncționale și adrese false.

O rețea de companii operată de o firmă secretă de tehnologie din China a încercat să-i recruteze pe agenții federali americani recent concediați de Administrația Trump și DOGE, dezvăluie o investigație a Reuters și a lui Max Lesser, analist la think tank-ul Foundation for Defense of Democracies din Washington.

Lesser a declarat că unele companii care plasau anunțuri de angajare pe platforme populare făceau parte dintr-o „rețea mai largă de firme false de consultanță și recrutare” care viza în mod expres foști angajați guvernamentali americani și cercetători în Inteligență Artificială.

Există puține informații publice disponibile despre cele patru companii de consultanță și recrutare care ar fi implicate în rețea. Potrivit investigației Reuters și a lui Lesser, în unele cazuri, aceste companii aveau site-uri web suprapuse, erau găzduite pe același server sau aveau alte legături digitale.

Recomandări

WEINSTEIN ÎNCEPE PROCESUL
BIBI ÎL CEARTĂ PE MACRON
FĂRĂ NEGOCIERI
A.I. SE DĂ OM
CONEXIUNEA PRIN ARTĂ
LA CE MUZEU MERGI AZI?

Reuters s-a lovit de numeroase obstacole în încercarea de a urmări companiile și Smiao Intelligence, o altă entitate implicată: apeluri fără răspuns, numere de telefon care nu mai funcționează, adrese false, adrese care duc la terenuri goale, e-mailuri fără răspuns și anunțuri de angajare șterse de pe LinkedIn.

Reuters nu a putut determina dacă aceste companii au legătură cu Guvernul chinez sau dacă vreun fost angajat federal a fost recrutat.

Analiștii avertizează că rețeaua chineză este „doar un exemplu” al modului în care entitățile străine încearcă să obțină informații de la personalul american concediat sau forțat să se pensioneze de către Administrația Trump și DOGE – Departamentul de Eficiență Guvernamentală – condus de Elon Musk.

Odată angajați în această rețea, scrie Reuters, foștii angajați federali „ar putea fi convinși să împărtășească informații tot mai sensibile despre operațiunile guvernamentale sau să recomande alte persoane care ar putea fi vizate pentru participare voluntară sau involuntară“.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Washington a declarat pentru Reuters într-un e-mail că „Beijingul respectă confidențialitatea și securitatea datelor, iar China nu știe nimic despre niciuna dintre entitățile care ar fi implicate”.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat că „Beijingul încearcă în mod constant” să exploateze „sistemul liber și deschis” al Statelor Unite, prin spionaj și coerciție.

Atât angajații guvernamentali activi, cât și foștii angajați trebuie să recunoască pericolul pe care îl reprezintă aceste entități și importanța protejării informațiilor guvernamentale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

CNN a raportat, pe 28 februarie, că „serviciile de informații americane cred că Rusia și China vizează angajați guvernamentali americani nemulțumiți, o practică pe care ambele țări o folosesc de ani de zile”.

Companiile din rețea care au postat anunțuri de angajare pe Craigslist, LinkedIn și alte site-uri de joburi sunt dovezi concrete că astfel de operațiuni sunt în desfășurare”, a spus Max Lesser.

Reuters a raportat la începutul acestei luni că „unii angajați guvernamentali americani, care au fost concediați și care dețineau autorizații de securitate de nivel înalt, nu au primit instruirea necesară despre cum să răspundă în cazul în care sunt abordați de adversari străini”.

Citește și