„Dar mâine, și cu mâine, și cu mâine
Abia se târâie din zi în zi
Spre ultimul cuvânt din cartea vremii.
Lumină de la fiecare ieri
Primit-au proștii ca să poată merge
Pe drumul plin de pulbere al morții.
Piei, scânteiere scurtă, piei, că viața
E-o umbră trecătoare, o sărmană
Paiață, ce-i fudulă sus, pe scenă,
Cât ține rolul, amuțind apoi,
E snoava spusă de un idiot,
Umplută vârf cu zgomot și furie (…)”.
Shakespeare, „Macbeth”, Actul V, Scena V.