• Telecabina s-a prăbușit de la 100 de metri
  • Doi copii au fost duși cu elicopterul la un spital din orașul Torino. Unul dintre ei a murit, iar altul, de 5 ani, este singurul supraviețuitor
  • Procurorii italieni au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă

UPDATE 24 mai 2021: Autoritățile italiene se întâlnesc pentru a cerceta cazul

Luni, ministrul Transporturilor italian se întâlnește cu șeful protecției civile, dar și cu președintele regiunii Piedmont, pentru a stabili care au fost cauzele care au dus la ruperea cablului de teleferic. O întrebare importantă în anchetă este de ce frâna automată a telecabinei nu a funcționat. Până la aflarea răspunsurilor, procurorii italieni au deschis o anchetă pentru multiple acuzații de ucidere din culpă.

Singurul supraviețuitor al accidentului este un băiețel de doar 5 ani, de origine israeliană. În acest moment, micuțul este internat într-un spital din Torino, cu multiple fracturi. Părinții copilului, fratele mai mic dar și cei doi străbunici alături de care se afla în cabina care s-a prăbușit și-au pierdut viața.

UPDATE 22.00. Încă o persoană a murit. Este vorba despre un copil

Unul dintre cei doi copii transportaţi la spitalul din Torino a decedat. Este vorba de un minor în vârstă de 9 ani.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA

UPDATE 19.00 Bilanțul tragediei urcă la 13 persoane decedate

Cel puțin 13 persoane au murit și trei au fost rănite grav duminică, după ce o telecabină din apropierea lacului Maggiore din Italia s-a prăbușit, transmite Reuters care citează oficiali locali și salvatori.

„Suntem devastați”, a spus Marcella Severino, primarul din Stresa, la RAI, în timp ce premierul italian Mario Draghi a transmis condoleanțe familiilor victimelor și „un gând special” pentru copiii răniți.

Conform Reuters, primarul Severino a povestit că telecabina a căzut și s-a rostogolit de mai multe ori, înainte să se oprească în copacii din zonă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Nouă oameni și-au pierdut viața după ce o telecabină a căzut lângă Lacul Maggiore din nordul Italiei, conform echipelor de intervenție, citate de BBC.

Alte două persoane sunt rănite grav, transmite RTE.

Telecabina Stresa Mottarone transportă turiștii și localnicii din orașul Stresa, peste lacul Maggiore, până pe vârful muntelui Mottarone, iar o călătorie durează 20 de minute.

„Accident grav la telecabina Stresa-Mottarone. Salvarea alpină și alte echipe de salvare sunt la fața locului. Au intervenit două elicoptere cu ambulanțe„, a anunțat serviciul național de salvare alpină pe Twitter.

Conform presei italiene, telecabina transporta 11 persoane, iar doi copii au fost duși cu elicopterul la un spital din orașul Torino.

Sursa: Profimedia