• Șeful ONU pentru drepturile omului i-a adresat sâmbătă o scrisoare deschisă lui Elon Musk, îndemnându-l să se „asigure că drepturile omului sunt în centrul” gestionării noii sale companii, Twitter.
  • Scrisoarea vine după ce s-a raportat că întreaga echipă a companiei a fost concediată.
  • Evoluțiile nu reprezintă „un început încurajator” , spune Volker Turk.

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, i-a cerut sâmbătă noului director al Twitter Elon Musk să se asigure ca aceste drepturi sunt respectate pe reţeaua de socializare, scrie The Guardian.

Vă cer să vă asiguraţi că drepturile omului sunt esenţiale pentru gestionarea Twitter sub conducerea dumneavoastră” , a scris Türk într-o scrisoare deschisă, în care şi-a exprimat aprecierea faţă de piaţa noastră publică digitală şi rolul Twitter în aceasta” .

Respectul pentru drepturile noastre comune ale omului ar trebui să acţioneze ca garanţii pentru utilizarea şi evoluţia platformei” şi, ca toate companiile, Twitter trebuie să înţeleagă prejudiciile asociate cu platforma sa şi să ia măsuri pentru a le remedia” , a adăugat el.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Politici de moderare

În acest sens, informaţiile potrivit cărora Elon Musk a concediat întreaga echipa a Twitter care s-a dedicat drepturilor omului nu sunt, din punctul meu de vedere, un început încurajator „, a apreciat oficialul ONU.

Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, care şi-a publicat scrisoarea deschisă pe Twitter, unde are aproximativ 25.000 de abonaţi, a enunţat şase principii fundamentale, printre care libertatea de expresie, protecţia vieţii private şi garantarea transparenţei.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a preluat controlul Twitter pe 28 octombrie, după ce a cumpărat reţeaua de socializare pentru 44 de miliarde de euro.

El a dizolvat imediat consiliul de administraţie, a concediat managerii precum şi aproximativ jumătate dintre cei 7.500 de angajaţi.

Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump.