• De la 15 iunie se va ridica măsura izolării la domiciliu pentru persoanele care vin din țări unde rata de infectare cu coronavirus este mai mică.
  • Premierul a precizat că e vorba de state precum Austria, Bulgaria și Grecia.
  • De asemenea, se pot relua cursele aeriene către și dinspre aceste țări.

Premierul Orban te anunță că după data 15 iunie se va ridica izolarea pentru ţările unde coeficientul de răspândire a virusului Covid-19 este sub 5, astfel încât să se poată relua vacanţele.

Premierul a enumerat Austria, Bulgaria, Grecia „şi alte ţări de la nivel european”, fără să le nominalizeze, însă Institutul de sănătate publică va elabora o metodologie si toate tările cu un coeficient de sub 5 se vor alinia acestor noi reguli.

De asemenea, traficul aerian va putea fi reluat cu aceste ţări, în baza hotărârii Comitetului naţional al situaţiilor de urgenţă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Am decis să propunem pentru hotărârea de guvern reluarea unor activităţi şi o serie de alte măsuri de relaxare. Institutul Naţional de Sănătate Publică va adopta o metodologie.

Se va acorda un indicator cu privire la nivelul de răspândire. Toate ţările care vor avea un coeficient sub 5 vor intră în măsură de exceptare de la măsură de izolare la domiciliu pentru cetăţenii care vin din acele ţări.

E normal să renunţăm la această măsură de izolare care creează o problema pentru cetăţeni. Traficul aerian cu toate aceste ţări care sunt sub coeficientul de 5 va putea fi reluat în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Dacă sunt români care pleacă intr-un sejur de 7 zile când se întorc nu vor mai fi în izolare. Durata numărului de zile trebuie să fie de 14 zile”, a anunţat Orban.

Grecia şi Bulgaria au un numărul mic de cazuri, iar intenţia Guvernului este să permită românilor să îşi petreacă vacanţele în aceste ţări preferate ca destinaţii de călătorie, fără să existe impedimentul intrării în izolare la domiciliu la finalul sejurului.

Ordinul ministrului Sănătăţii din 15 aprilie 2020 prevede că cetăţenii asimptomatici care se întorc din zonele roşii intră în carantină la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.