• Ludovic Orban, este de părere că amendamentele la legea bugetului și la legea asigurărilor sociale de stat trebuie să fie într-un număr minim în Parlament
  • Ludovic Orban: „Anul 2021 trebuie să fie anul care să pună bazele relansării economice

Președintele PNL, Ludovic Orban, este de părere că amendamentele la legea bugetului și la legea asigurărilor sociale de stat trebuie să fie într-un număr minim în Parlament, pentru a nu afecta gândirea bugetară.

„Anul 2021 trebuie să fie anul care să pună bazele relansării economice, să pună bazele refacerii graduale a echilibrelor bugetare și să permită în perspectivă dezvoltarea economică, care să asigure creșterea calității serviciilor furnizate către cetățenii români și creșterea pe bază realistă a veniturilor românilor”, a spus Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferință de presă, după ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL.

Întrebat dacă liberalii vor veni cu amendamente la legea bugetului sau dacă există un consens al coaliției, Orban a spus că preferabil ar fi ca numărul amendamentelor să fie minim.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

„Deocamdată există un proiect de buget pe care vom mai discuta, dacă există îmbunătățiri până la trimiterea spre Parlament. În cadrul dezbaterilor parlamentare eu consider că discuțiile trebuie să aibă loc cu Guvernul până la adoptarea formei finale a proiectului de lege a bugetului de stat și a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, dar este preferabil în Parlament să fie un număr minim de amendamente care să nu afecteze gândirea bugetară, structura bugetului și prioritățile care sunt stabilite prin programul de guvernare”, a răspuns președintele PNL.

Întrebat când va ajunge legea bugetului în Parlament, Orban a spus că acest lucru se va întâmpla „imediat ce va ajunge la o formă în urma ultimelor rectificări în dezbaterea în coaliție”.