• Un președinte PNL trebuie să fie „full time”, nu „full option” spune Ludovic Orban.
  • Președintele PNL se amuză de o declarație mai veche a Ralucăi Turcan.
  • Raluca Turcan a spus în trecut că e „full option” ministru al Muncii.

Miercuri seară, Ludovic Orban le-a povestit liberalilor din Sectorul 1 despre modul în care ar trebui să fie viitorul președinte al PNL. El a precizat că este un președinte „full time”. Ludovic Orban s-a distrat atunci când Raluca Turcan a declarat că a fost ministru al Muncii, „full option”.

„Un președinte PNL trebuie să muncească 24 de ore din 24 dacă este necesar. N-are voie să aibă odihnă. El este… nu (râde – n.r.). Full time. Full time job. Adică trebuie să fie președinte oricând este necesar, la orice oră din zi sau din noapte, pentru că președintele partidului este cel care poartă cea mai mare răspundere pentru evoluția PNL”, a spus Orban.

Întrebată, la sfârșitul lunii august, dacă este pregătită să preia președinția Camerei Deputaților, Raluca Turcan a răspuns că este implicată „full option” la Ministerul Muncii: „Mă cunoașteți de foarte mult timp şi știți că niciodată nu am vândut blana ursului din pădure şi sunt un om care, dacă intră într-un proiect, intră full-option. Iar eu sunt full-option în proiectul de ministru al Muncii”.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Nu este prima dată când Ludovic Orban e ironic la adresa Ralucăi Turcan

Întrebat, marţi, cum îi răspunde ministrului Muncii, Raluca Turcan, care i-a cerut să trimită de urgență la promulgare legea consumatorului vulnerabil, Ludovic Orban a sfătuit-o pe colega sa din partid să mai studieze Constituția.

„Evident că trebuie să mai citească Constituția şi procedurile regulamentare doamna ministru. Mi-a mai scris o scrisoare publică să grăbim dezbaterea legii şi am să-i dau un singur răspuns: proiectul de lege privind protecția consumatorului vulnerabil a fost un proiect de lege care a fost înaintat de Guvern. În forma adoptată de Guvern, termenul de intrare în vigoare era prevăzut ca fiind 1 septembrie 2022. Noi, Parlamentul, suntem cei care am modificat termenul de intrare în vigoare pentru a răspunde creșterii prețului facturilor. (…) Noi, în Camera Deputaților, am şi crescut valoarea sumei de referință, pentru ajutorul acordat atât celor care se încălzesc cu lemne, cât şi celor care se încălzesc cu gaz. Am adoptat o lege bună si va merge la promulgat conform procedurilor constituționale. Cred că doamna Turcan trebuia să-i adreseze scrisoarea colegului meu, vicepreședintele Camerei, care are delegare din partea mea să exercite atribuțiile de președinte pentru ziua de astăzi (marți – n.r.)”, a declarat Ludovic Orban.

Raluca Turcan îl sprijină, la Congresul din 25 septembrie, pe Florin Cîţu, contracandidatul lui Ludovic Orban.