Orban, supărat pe patronii care au făcut terase cu pereţi: „Nu am închis terasele, dar să fie terase”

Sursa Foto: Mediafax / Ovidiu Matiu

Premierul Ludovic Orban spune că Executivul nu a închis terasele şi s-a arătat deranjat de patronii care şi-au utilat terasele cu pereţi care glisează: „S-au transformat în locuri de petreceri, de chefuri, în care nu se respectă nicio regulă. Nu am închis terasele, dar să fie terase”.

În cadrul hotărârii de guvern la propunerea CNSU am vrut să definim mai clar ce înseamnă terasă în spaţiu deschis şi am utilizat definiţia din legea privitoare la fumat. Din păcate, foarte multe terase, prin tot felul de amenajări, practic s-au transformat în spaţii închise. Adică nu exista aeraţia naturală care este determinată de prezenţa în spaţiu. Şi-au tot felul de pereţi de diferite materiale, e adevărat glisante, dar atâta timp cât ele sunt glisante dacă le ţii tot timpul, funcţionează ca un spaţiu închis. Deci noi nu am închis terasele, dar să fie terase, în care să se respecte toate regulile care sunt prevăzute în lege”, spune Ludovic Orban.

El precizează că a fost limitat programul de funcţionare.

Din păcate, nu ştiu în Craiova, dar în Bucureşti sunt anumite zone – Centrul istoric, Herăstrău, unde terasele pur şi simplu s-au transformat în locuri de petreceri, de chefuri, în care se dansează, în care nu se respectă nicio regulă, în care se duce Poliţia şi e dă o amendă dşi ei îşi văd nestringheţiţi de activitatea lor care încalcă regulile privitoare la respectarea normelor de protecţie sanitară”, conchide premierul.