• Prezent la Oradea, șeful PNL dorește să stopeze atacurile din interiorul partidului politic.
  • Orban și-a exprimat opinia ce are în vedere echilibrul din interiorul partidului său.
  • Șeful PNL crede că dacă nu va candida la funcția de președinte al României, sigur va găsi un candidat.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că vrea să înceteze atacurile „reciproce” în campania pentru alegerea preşedintelui partidului. Declaraţiile au fost făcute, duminică, la Oradea, unde șeful Partidului Național Liberal dorește să reclădească credibilitatea PNL.

„În această campanie internă voi avea mesaje pozitive, constructive, echilibrate, care au darul de a arăta românilor că suntem serioşi şi preocupaţi să asigurăm o guvernare performantă”, a spus Orban.

Liderul PNL a mai spus că vrea să stopeze atacurile între membri PNL de până acum.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

„Îmi doresc să înceteze atacurile reciproce în această campanie. Ceea ce trebuie să dovedeşti pentru a dobândi calitatea de preşedinte al Partidului Naţional Liberal este măsura în care eşti muncitor, ai viziune, obiective, că ai capacitatea de inspira ca lider şi că ştii să pui în practică un management serios pentru partid. De aceea, în campanie mă voi referi mai puţin la contracandidatul meu şi mai mult la ceea ce vreau să fac pentru Partidul Naţional Liberal”, a mai spus Orban.

Congresul PNL, în care se va alege preşedintele PNL, va avea loc în 25 septembrie. Candidează premierul Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, ultimul fiind preşedinte PNL în funcţie.

ORBAN: „Chiar dacă eu nu voi candida, voi avea capacitatea de a găsi un candidat”.

Întrebat dacă acesta lua în calcul candidatura la Preşedinţia României dacă va câştiga alegerile din PNL, Ludovic Orban a spus că încă mai sunt 3 ani şi jumătate până atunci, dar niciun candidat la șefia PNL nu poate refuza ușor o asemenea opțiune.

„În momentul în care eu m-am hotărât să candidez la un nou mandat la preşedinţia PNL, normal că am luat în calcul în mod serios şi posibilitatea de a candida la preşedinţia României. Este firesc. Cel care este ales preşedintele PNL este omul care se bucură de cea mai mare încredere în PNL. Pe de altă parte, să fie foarte clar, eu nu sunt omul care să vreau să candidez cu orice preţ”, a spus preşedintele PNL.

Orban spune că întotdeauna a luat decizii pe baza unor analize serioase, a unor studii. Astfel, dacă va câştiga alegerile în PNL, Orban nu exclude să găsească o variantă de candidat cu şanse mari să câştige Preşedinţia României, când vor fi organizate alegeri, chiar dacă acel candidat nu va fi el.

„Obiectivul pe care îl am este inclus în moţiunea mea: câştigarea alegerilor prezidenţiale, chiar dacă eu nu voi candida, voi avea capacitatea de a găsi un candidat care să aibă şansa să câştige alegerile prezidenţiale. Am arătat la alegerile de la Primăria Capitalei că în condiţii foarte dificile (…) am reuşit să câştigăm cu candidat independent”, a mai spus liderul PNL.