- Anul şcolar şi anul universitar nu vor începe în condiţii normale, a declarat, meicuri, preşedintele Klaus Iohannis.
- Președintele este de părere că ne îndreptăm spre un scenariu de învăţământ mixt.
- Deciziile se vor lua în funcție de condițiile locale.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că situaţia deschiderii anului şcolar şi al anului universitar îl îngrijorează.
„Evident că această situație a deschiderii noului an şcolar şi universitar este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte multe.
Am avut nenumărate discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru discuţii săptămâna viitoare. Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale. Pandemia până în septembrie nu va dispărea. Asta este clar”, a spus Iohannis.
Acesta crede că ar fi foarte complicat ca în românia să existe doar şcoală online şi totul se îndreaptă spre un scenariu mixt.
„Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Atunci, sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Şi în funcţie de condiţiile locale, vom aveam mai mult şcoală normală, cu elevii la şcoală, sau mai multă şcoală online, sau sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit şi vom şti într-o săptămână sau două şi va fi comunicat”, a mai spus Iohannis.
- A.I.-ul își face temele cu textele celor care nu mai sunt în viață. Scriitorul australian Jeff Sparrow spune că asta se vede cel mai bine în universități
- Va face PSD reforma administrativ-teritorială? Sorin Grindeanu a anunțat că peste 100 de instituții de stat vor fi desființate. Matei Colțeanu: „Anticipez deja că eșecul va fi extrem de trist”
- Via Wallachia, traseul care poate pune România pe harta turismului. Ce locuri vei descoperi pe „Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș”
- Statele Unite ar fi avertizat Israelul și statele din Golf să se pregătească pentru reluarea războiului cu Iranul „în viitorul apropiat”. Trump: „Nu avem nevoie de un acord cu Iranul”
- Vrei reorganizarea administrativ-teritorială propusă de Sorin Grindeanu?