- În 1945, reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco pentru a redacta Carta ONU.
- Încă de la înființarea OMS în România, în 1991, a fost activă în îmbunătățirea sănătății.
- ONU a jucat un rol esențial în medierea conflictelor și în desfășurarea misiunilor de menținere a păcii în zone.
Astăzi e ziua națiunilor Unite. Organizația Națiunilor Unite a luat ființă oficial la 24 octombrie 1945, când Carta a fost ratificată de majoritatea semnatarilor,
inclusiv România. De atunci, 24 octombrie este marcată în fiecare an prin Ziua ONU.
Advertisment
Care sunt realizările în România?
Din 1991, agențiile ONU prezente în România au fost un partener constant pentru toate autoritățile de la noi. Au fost aduse la noi în țară cele mai bune practici, cele mai bune expertise internaționale din întreaga lume și s-a contribuit astfel la dezvoltarea durabilă a României, la promovarea drepturilor omului, la reforme structurale, în sprijinul grupurilor vulnerabile, știm că avem foarte multe grupuri vulnerabile în România, precum și la împărtășirea celor mai bune practici ale României la nivel regional și global.
Și în anii de prezență în România au fost ajutați mii de oameni prin gestionarea migrației, prin sprijinirea returnării voluntare și a reintegrării migraților, în combaterea traficului de persoane și în multe altele de acest fel.
Recomandări
România este, de altfel, una dintre zevlele europene cu cel mai mare număr de angajați lucrători migranți în rândul propriilor cetățeni, astfel încât acest subiect privind migrația este de importanță majoră pentru România.
Ce realizări are ONU în lume azi?
ste știut faptul că astăzi liderii politici înceargă și trebuie să onoreze viziunile Cartei Națiunilor Unite să lucreze cu partenerii pentru a pune capăt conflictelor care au loc atât în Ucraina cât și în Orientul Mijlociu, de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale celor de acolo și pentru a elimina sărăcia, dar și pentru a reuși tranziția spre economia verde și pentru a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă.
De la Ziua Națiunilor Unite toate țările reflectă principiile care leagă ca membri ai unei comunități globale și încearcă să susțină drepturile omului, demnitatea și să încerce să caute pacea. Și vedem acest lucru în reacția lumii în fața angajamentului pentru protecția refugiaților. Vedem cel mai bine aici la noi în România pentru că am avut și noi o impresionantă mobilizare a României și a românilor în fața refugiaților care au venit din Ucraina.
Citește și
- Armata Israelului a lovit peste 160 de ținte în Liban în ultima zi. Șase clădiri au fost distruse numai în cartierul Laylaki
- Numărul creditelor ipotecare a scăzut cu 3.800 în ultimul an. Imobiliarele agită politica înainte de alegeri
- Meta interzice conturile care monitorizează zborurile vedetelor. Motivul? „Sunt un pericol pentru persoanele publice”