• Ovidiu Raețchi, scriitor și analist de politică externă, a fost invitat în emisiunea „Ochii pe mine”, de luni seara
  • Ovidiu Raețchi: E relativ ușor să destabilizezi o țară prin propagandă anti-vaccinistă pentru a-ți prioritiza ție avantajele economice
  • Ovidiu Raețchi: Suntem responsabili să nu promovăm un vaccin care are efecte secundare, periculoase, dar suntem responsabili să nu luptăm cu niște efecte secundare fictive pentru a ne face publicitate

Ovidiu Raețchi a fost prezent în emisiunea „Ochii pe mine”, difuzată de Aleph News, luni seara. Analistul de politică externă a făcut o radiografie a acestei perioade în care cuvintele „Covid-19”, „vaccinare”, „imunizare” au ajuns să ne definească existența.

Cu invitatul lui – scriitor specializat pe Orientul Mijlociu, dar și președinte al Comisiei de Apărare PNL –, Vlad Craioveanu a luat la puricat și zona de politică externă și previziunile, la nivel mondial, pentru anul 2021.

Ovidiu Raețchi: „E relativ ușor să destabilizezi o țară prin propagandă anti-vaccinistă”

,,Astăzi, pe cazul Covid care este total diferit, lucrurile stau surprinzător de bine. Eu m-am temut că vom avea o competiție globală prin propagandă în privința vaccinării, pentru că națiunile care ies cel mai repede din această criză, din pandemie, din etapa de vaccinare, vor avea avantaje economice uriașe: productivitate, turism, transporturi și așa mai departe

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

E relativ ușor să destabilizezi o țară prin propagandă anti-vaccinistă pentru a-ți prioritiza ție avantajele economice. Acest pesimism nu îl văd în realitatea de față. Mie mi se pare că, în general, la nivel European și inclusiv în România, opinia publică este în acel prag pozitiv în privința oricărui subiect. Dacă ești sociolog, știi bine că dacă ieși cu un chestionar pe stradă, indiferent ce întrebi, 20, 25, 15% în funcție de cât de subtilă este tema, vor spune că sunt împotrivă”, a afirmat Ovidiu Raețchi

Ovidiu Raețchi a vorbit, la Aleph News, și despre vaccinarea obligatorie.

,,N-aș putea să spun că pe datele actuale pe care ni le furnizează cercetarea am putea obliga pe cineva. Adevărul este că suntem într-o fază experimentală, dar având în vedere cât de gravă este provocarea, putem să avem încredere că am putea face asta.”, a spus, la „Ochii pe mine”, Ovidiu Raețchi.

Legat de antivacciniști și strategia UE, invitatul lui Vlad Craioveanu a afirmat că „sunt niște grupuri de Facebook notorii care fac propaganda respectivă”

„Am spus că există grupuri de influență din exterior care vor folosi pandemia covid pentru a face propagandă anti-vaccinistă. Am spus că SRI-ul și nu doar SRI-ul, toate instituțiile serioase știu asta și că Uniunea Europeană a dat deja niște semne în anumite direcții și direcțiile sunt cunoscute în Moscova și Beijing.

Probabil cel mai bine ar fi ca SRI-ul să comunice pe tema asta folosind Comisia de Control din Parlament, să vină la o întâlnire cu membrii comisiei, să lase câteva informații să transpire în presă arătând înspre acele grupuri din România, sunt niște grupuri de Facebook notorii care fac propaganda respectivă pentru că uneori, această indicare publică “știm ce faceți”, e suficientă pentru a descuraja grupurile respective să o facă. Asta a fost strategia Uniunii Europene.”, spune analistul de politică externă.

Ovidiu Raețchi a dezbătut și subiectul lipsei vaccinului în zonele rurale: ,,Asta este România! Este o țară cu două realități relativ diferite. Este o țară urbanizată, dar și o țară cu mari rămâneri în urmă în zonele rurale.”

Ovidiu Raețchi a mai spus că „Suntem responsabili să nu promovăm un vaccin care are efecte secundare, periculoase, dar suntem responsabili să nu luptăm cu niște efecte secundare fictive pentru a ne face publicitate.”

Ovidiu Raețchi, despre privatizarea sistemului de sănătate românesc: „Ai nevoie de privatizare pentru cei care vor performanță maximă!

„E o discuție majoră inclusiv în Statele Unite. A fost probabil a doua sau a treia temă de luptă între democrați și republicani. Sigur că privatizare și responsabilitate publică, sunt strict o problemă de procente.

Ai nevoie de responsabilitate publică pentru cei ce nu își pot plăti sau nu își pot plăti într-o anumită cantitate tratamentul.  Aici ai nevoie de privatizare pentru cei care vor performanță maximă și pot să își asume niște costuri.

Singura noastră problemă este să găsim proporția corectă între cele două și să nu îi facem pe cei care nu își permit să plătească tratamentul să fie lipsiți de elemente de bază din pachetul pe care și-l asumă statul.”, a mai spus invitatul emisiunii „Ochii pe mine”.

Ovidiu Raețchi, despre rezultatele școlii în pandemie: ,,Atât cât poate o instituție românească subfinanțată istoric, ca și  sănătatea, să gestioneze o astfel de criză.”

Ovidiu Raețchi despre școala în pandemie

Categoric acesta este un an școlar pierdut. Important e ce a putut familia să ofere copiilor ca alternativă în acest an pierdut.”, a spus Ovidiu Raețchi.

Conform sursei citate, „în acest an, cu toate lucrurile pe care guvernele le-au învățat, cred că educația și economia vor putea să devină prioritare”.