Pacient la „Matei Balș” în timpul incendiului: „La un moment dat fumul devenise destul de înţepător”

Un angajat SMURD echipat cu combinezon de protectie impotriva infectarii cu COVID-19 poate fi vazut in apropierea Spitalului Matei Bals din Bucuresti, vineri 29 ianuarie 2021. Mai multe ambulante au participat la evacuarea pacientilor aflati in pericol in urma izbucnitii unui incendiu intr-unul din pavilioanele spitalului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX

Un incendiu puternic a izbucnit la Spitalul „Matei Balș” din Capitală. În urma evenimentului cinci persoane au decedat. Un martor a declarat la Digi 24 că prima dată a auzit voci în curte, în jurul orei 4.45, s-a uitat pe geam şi a văzut câteva cadre medicale în curte.

Întrebat dacă a văzut flăcări, martorul a răspuns: „A fost o explozie fără multe flăcări, o lumină sau un flash la 20 de metri de unde mă aflu. În scurt timp au venit cadrele medicale – infirmiere şi asistente – au intrat în fiecare salon, ne-au explicat că a fost o problemă, să stăm liniştiţi. La un moment dat fumul devenise destul de înţepător, a trebuit să închidem fereastra. A fost fum, dar nu dăunător”.

Acesta a adăugat că nu a remarcat „strigăte patetice”: „Se dădeau comenzi scurte, se vedea că sunt profesionişti”.

Întrebat dacă pacienţii au căldură în saloane, martorul a spus că este internat de 18 zile, fiind „unul dintre cei mai vechi pacienţi”, dar nu i-a lipsit niciun minut apa caldă, căldura sau electricitatea şi nici nu ştie dacă în pavilionul unde a fost incendiul s-au folosit surse suplimentare de încălzire.

Exit mobile version