• În pandemie, Iohannis a intrat în rolul președintelui-jucător
  • Iohannis: „Staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”
  • Iohannis: „În faţa unei boli, eşti precaut sau eşti prost”
  • Iohannis a promis că nu va fi președinte-jucător, cum a fost Băsescu

Pandemia l-a transformat şi pe preşedintele Iohannis.

Unii spun că am pierdut liderul care a promis că va fi un preşedinte mediator, constituţional. Alţii cred că am câstigat un preşedinte-jucător.

S-a implicat direct, a luat decizii, s-a războit cu PSD si a tras după el partidul care l-a facut președinte: PNL. Au fost momente în contrast cu apatia cu care ne-a obișnuit în primul mandat.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

În februarie, anul trecut, preşedintele spunea că boala generează „doar simptome uşoare, dureri în gât, tuse şi febră, ca în orice răceală”.

O lună mai târziu, Iohannis decreta starea de urgenţă. De atunci, iese periodic la declaraţii pentru a le transmite românilor cum să se protejeze de virus. E tot mai vocal, tot mai prezent.

16 martie 2020: „Începând de astăzi, se instituie starea de urgență”

„Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Începând de astăzi, se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile”.

15 aprilie 2020: „Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări”

„Cuvantul de ordine este stați acasă. Dragi români, indiferent ce vă spun unii şi alţii, eu vă spun acelaşi lucru pe care îl spun şi medicii, în frunte cu ministrul Sănătăţii Staţi acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări”.

11 iunie 2020: „În fața unei boli ești precaut sau ești prost”

„Epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice raţiune normală ne spune să fim precauţi. În faţa unei boli eşti precaut sau eşti prost, una din două”.

7 octombrie 2020: „Nu procesul electoral a dus la creșterea numărului de infectări”

„Nu cred că are legătură cu alegerile locale, e posibil să aibă legătură în unele localităţi cu petrecerile care s-au făcut după alegeri, ilegal. Nu procesul electoral a dus la această creştere a numărului de infectări”.

24 decembrie 2020: „Nu-i de joacă!”

„Dragi români, vă rog să vă feriţi de boală şi să-i feriţi şi pe ceilalţi de boală! Nu-i de joacă”.