• Într-un nou decret emis azi, Papa Francisc a extins oficial rolul femeilor în Biserica Romano-Catolică.
  • Femeile pot citi în cadrul liturghiei, pot ajuta la slujirea altarului și pot distribui Euharistia.
  • Papa a subliniat că actul de astăzi nu trebuie considerat un precursor al hirotonirii femeilor.

Printr-un decret emis astăzi, Papa Francisc a făcut un nou pas în vederea unei reprezentări mai ample a femeilor în rândul Bisericii Catolice, permițându-le, în mod oficial, să citească în cadrul liturghiei, să ajute la slujirea altarului și să contribuie la administrarea Euharistiei, informează Reuters.

Papa a oficializat acum o stare de fapt existentă deja în multe țări, de ani de zile. Însă prin modificarea Codului canonic, episcopii conservatori nu se vor mai putea opune accesului femeilor din eparhia lor la aceste roluri.

Vaticanul a subliniat că rolurile acestea sunt „în mod esențial diferite de slujirea preoțească”, exercitată de preoții hirotoniți. și nu trebuie considerate ca precursoare ale hirotonirii femeilor.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”

În decretul intitulat „Spiritus Domini”, Papa Francisc a precizat că a luat această decizie în urma unei reflecții teologice, iar într-o scrisoare de însoțire a declarat că dorește să aducă „stabilitate și recunoaștere publică” femeilor care deja exercită aceste roluri de slujire.

Ce reprezintă modificarea Codului canonic

Aducând o schimbare majoră în Biserica Catolică, în luna august a anului trecut, papa a numit șase femei, printre care și fostul trezorier al Prințului Charles al Marii Britanii, în funcții de conducere în consiliul însărcinat cu supravegherea finanțelor Vaticanului.

Papa a mai numit deja femei în diferite posturi la Vatican; ministrul adjunct de externe, directorul Muzeelor Vaticanului și directorul adjunct al Biroului de Presă al Vaticanului și patru consilieri ai Sinodului Episcopilor sunt femei.

El a înființat, de asemenea, comisii pentru studiul istoriei diaconițelor din primele secole ale Bisericii, ca răspuns la solicitarea femeilor de a prelua acest rol și astăzi.

Modificarea adusă astăzi Codului canonic reprezintă şi o recunoaştere a „contribuţiei valoroase” pe care o au femeile în Biserică, Papa subliniind că toţi catolicii botezaţi au un rol în misiunea Bisericii.