• Papa Francisc a vizitat o închisoare de lângă Roma pentru a prezida o slujbă de Joia Sfântă, în timpul căreia a spălat și sărutat picioarele a 12 deținuți.
  • Suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deținuți, bărbați și femei, inclusiv persoane de diferite vârste și naționalități.
  • În cadrul programului liturgic al suveranului pontif înaintea Paștelui, Francisc a reluat tradiția de a vizita închisorile în Joia Sfântă.

Papa Francisc a vizitat o închisoare italiană pentru o liturghie în Joia Mare, unde a spălat şi sărutat picioarele a 12 deţinuţi pentru a comemora gestul de umilinţă al lui Iisus faţă de apostolii săi în noaptea dinaintea crucificării, transmite Reuters. Iisus i-a spălat şi sărutat picioarele apostolului Petru (considerat primul Papă din istorie).

Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce,  S-a ridicat de la masă, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.   Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis: – Doamne, Tu să-mi speli picioarele?!  Isus i-a răspuns:– Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înţelege după aceea.  Petru I-a zis: – Niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: – Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine!   După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat haina şi S-a aşezat să mănânce din nou. El le-a zis: „Înţelegeţi ce v-am făcut?  V-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă.   Adevărat, adevărat vă spun că nici un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui şi nici un apostol  nu este mai mare decât cel ce l-a trimis”.

Predecesorii lui Francisc au ţinut slujba în Bazilica Sf. Petru sau în altă catedrală din Roma. Dar după alegerea sa în 2013, Papa a continuat tradiţia pe care a stabilit-o ca arhiepiscop de Buenos Aires – el desfăşoară liturghia de Joia Mare în închisori sau în cămine pentru bătrâni.

Anul acesta, Francis a mers la o închisoare din oraşul-port Civitavecchia, la nord-vest de Roma, pe coasta Mediteranei. Un videoclip difuzat de Vatican îl arată pe papă spălând şi sărutând picioarele a 12 deţinuţi, bărbaţi şi femei, de diferite vârste. 

Noi, preoţii ar trebui să fim primii care îi slujesc pe alţii, nu îi exploatează pe alţii”, le-a spus el prizonierilor. „Este un mod de a spune Nu judec pe nimeni. Încerc să slujesc pe toată lumea”, a spus el.

Francisc le-a spus că Dumnezeu îi va judeca, dar că va fi gata să-i ierte. În ultimii doi ani, slujbele au fost ţinute în interiorul Vaticanului din cauza restricţiilor COVID.

În Vinerea Mare, ziua în care creştinii comemorează moartea lui Isus prin răstignire, papa prezidează două slujbe, inclusiv o procesiune la lumina lumânărilor „Via Crucis” (Drumul Crucii) în jurul Colosseumului Romei.

Anul acesta, decizia Vaticanului de a participa atât ucrainenii, cât şi ruşii la procesiune a provocat fricţiuni cu liderii catolici ucraineni. Sâmbătă seara, Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, urmează să ţină o liturghie de Priveghere de Paşte în Bazilica Sf. Petru.

În Duminica Paştelui, cea mai importantă zi din calendarul liturgic creştin, Papa Francisc va ţine Liturghia în Piaţa Sf. Petru şi apoi va rosti mesajul şi binecuvântarea „Urbi et Orbi” (oraşului şi lumii).