• „Nimeni nu ar trebui să amenințe vreodată existența altuia”, a precizat Papa.
  • Papa a insistat ca dialogul între națiuni să continue.
  • Israelul a desfășurat vineri dimineață un atac de mari proporții împotriva Iranului.
  • Autoritățile israeliene au numit operațiunea un „atac preventiv”.

Papa Leon s-a adresat sâmbătă autorităților din Iran și Israel cu un apel hotărât. El a cerut acestor state să dea dovadă de „rațiune”, în urma atacurilor aeriene care au provocat pierderi de vieți omenești și au obligat civili să se retragă în adăposturi, scrie Reuters.

Papa a insistat ca dialogul între națiuni să continue. În fața unei mulțimi aflate în Bazilica Sfântul Petru, Papa a recunoscut că observă evoluția conflictului cu „mare îngrijorare”.

„Într-un moment atât de delicat, doresc cu tărie să reînnoiesc un apel la responsabilitate și la rațiune. Angajamentul de a construi o lume mai sigură, lipsită de amenințarea nucleară, trebuie urmărit prin întâlniri respectuoase și dialog sincer pentru a construi o pace durabilă, bazată pe justiție, fraternitate și binele comun”, a spus Papa.

Recomandări

ISRAEL ATACĂ SIRIA
TRUMP: „PUTIN M-A SUNAT”
MOSCOVA NU CREDE ÎN LACRIMI
BURSE MICI, CORNURI MARI
CE ALEG NOMAZII?
DEAL?

„Este de datoria tuturor țărilor să sprijine cauza păcii, inițiind căi de reconciliere și promovând soluții care garantează securitatea și demnitatea tuturor.”

Israelul a desfășurat vineri dimineață un atac de mari proporții împotriva Iranului, cu scopul de a lovi lideri militari, baze strategice și obiective nucleare. Autoritățile israeliene au numit operațiunea un „atac preventiv”, menit să oprească Iranul din a dezvolta un program de arme nucleare.