• Ministerul Finanțelor vrea să amâne acordarea de subvenții pentru grădiniță sau creșă
  • Facilitatea oferea părinților 1.500 de lei
  • Măsura presupunea un impact bugetar de 4,5 miliarde de lei

Părinții care au copii la grădiniță sau creșă așteptau să intre în vigoare măsura prin care Ministerul Finanțelor oferea deconturi de cel mult 1.500 de lei, pentru școlarizare, decont care trebuia să treacă prin angajatori. Însă ideea n-a trecut de pixul ministrului, pentru că ar fi însemnat un impact bugetar mult prea mare.

Decizia a fost inclusă într-un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică. Aplicarea acestei facilităţi pentru părinţi ar avea un impact de 4,5 miliarde lei pe an asupra veniturilor bugetare. O sumă pe care bugetul de stat nu o putea susținea, mai ales acum, în perioada de criză pe care o traversăm.

Broșura cu proiectul de lege a plecat către angajatori și părea că proiectul va fi pus pe roate, doar că nu au fost publicate și norme de aplicare. Drept urmare, niciun manager nu știa cum să dea banii ăștia și de unde îi recuperează.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Noul proiect de Hotărâre de Guvern mai prevede şi alte modificări de ordin fiscal

  • Introducerea unor reglementări cu privire la deducerea costului de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, în cazul asocierilor fără personalitate juridică pentru care impozitul anual pe venit se stabileşte de fiecare asociat.
  • Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, cu completările ulterioare, pentru anul 2021, nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021 (penru domeniul HORECA).
  • Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 şi în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum şi în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent. Solicitarea de restructurare prevăzută la art. 5 se poate depune până la data de 31 ianuarie 2022, sub sancţiunea decăderii.