Parlamentarii vor să-și contruiască o bază sportivă de 5000 metri pătrați în centrul Bucureștiului

Mai mulţi parlamentari de la toate partidele, mai puţin USR, propun ca un teren de aproape 5000 de metri-pătraţi să fie dat în folosinţă Clubului Parlamentarilor Români, unde ar urma să se amenajeze o bază sportivă dotată inclusiv cu un chioşc pentru răcoritoare.

„Ce preocupări mai au parlamentarii? Ei bine, îşi fac cadouri, pentru acum şi pentru la. Au depus o iniţiativă legislativă prin care Clubul Parlamentarilor Români va primi 4857 mp, în inima Bucureştiului, pentru a-l folosi gratuit. Ce credeţi că se face pe acest teren? Foştii şi actualii parlamentari vor juca tenis şi se vor delecta cu răcoritoare”, a scris, pe Facebook, deputatul USR Cristina Prună.

Ea a adăugat că motivaţia potrivit căreia astfel de cluburi finanţate din banii cetăţenilor există şi în alte ţări „este aberantă”.

„Problema nu e existenţa clubului, ci beneficiile pe care le primeşte din bani publici. Astfel, iniţiativa prevede inclusiv că utilităţile vor fi plătite din bugetul Camerei Deputaţilor. În plus, Clubul Parlamentarilor poate înainta propuneri de cheltuieli pentru a fi incluse în bugetul Camerei Deputaţilor. Nu se impune niciun fel de regulă. Adică, dacă parlamentarii pot dori luna de pe cer, aceasta va fi bugetată printre cheltuielile Camerei Deputaţilor. Dacă vă vine să credeţi, proiectul a fost semnat de parlamentari de la toate, mai puţin USR. De fapt, la USR nu au îndrăznit să vină să ceară vreo semnătură. Au vrut, probabil, să treacă pe sub radar această propunere”, a conchis Prună.

Potrivit proiectului legislativ, se transmite în folosinţa gratuită a Clubului Parlamentarilor Români „Ion Raţiu” terenul în suprafaţă de 4.857 de mp.

Terenul este destinat, potrivit proiectului, amenajării „bazei sportive a Clubului Parlamentarilor România, compusă din patru terenuri de tenis, un imobil format din parter şi terasă, acoperită şi un chioşc pentru răcoritoare, iar plata cheltuielilor cu utilităţile, gaze, apă rece şi energie electrică să fie suportată din bugetul Camerei Deputaţilor.

Exit mobile version