Partidul lui Viktor Orban vrea să interzică „promovarea” homosexualității

Viktor Orban

Viktor Orban

Partidul premierului ungar Viktor Orban – Fidesz – a depus joi amendamente legislative pentru a interzice „promovarea” homosexualității sau a schimbării sexului în rândul minorilor, potrivit unui text publicat pe site-ul Parlamentului de la Budapesta, potrivit Tribune de Geneve.

Cinci ONG-uri, inclusiv Amnesty International și Budapest Pride, au denunțat imediat, într-un comunicat de presă, „această nouă propunere” a Fidesz, similară cu legea rusă care pedepsește orice act de „propagandă” homosexuală în rândul tinerilor, acuză ele.

În practică, programele educaționale sau reclamele unor grupuri mari în solidaritate cu homosexuali și lesbiene, precum cea a Coca-Cola, care în 2019 a stârnit apeluri la boicot, nu ar mai fi autorizate, conform documentului de 11 pagini, consultat amănunțit de AFP.

Un adevărat arsenal de măsuri împotriva pedofiliei

La fel stau lucrurile cu privire la cărţi care abordează acest subiect, ca de exemplu o culegere de poveşti şi legende care dedramatizează homosexualitatea, care şi-a atras furia puterii în toamna lui 2020.

ONG-urile avertizează că în cazul în care aceste clauze sunt adoptate, „libertatea de exprimare şi drepturile copilului ar fi puternic restrânse”. De asemenea, ONG-urile reproşează Ungariei faptul că, astfel, „copiază modele dictatoriale contrare valorilor europene”.

Aceste amendamente fac parte dintr-un adevărat arsenal de măsuri împotriva pedofiliei – un amalgam denunţat de site-ul independen Telex.

Exit mobile version