• Pass-ul sanitar face parte, de azi, din viața de zi cu zi în Franța.
  • De săptămâna viitoare, consumatorii și antreprenorii riscă amenzi de mii de euro.
  • Călătorii din trenuri primesc o brățară care demonstrează că au fost controlați.

Pass-ul sanitar face parte, de azi, din viața de zi cu zi în Franța. Turiștii, dar și localnicii, trebuie să îl prezinte la intrarea în baruri și restaurante, atunci când merg la cinema sau la stadion, dar și când urcă în trenuri, avioane sau autobuze.

Ministrul francez al Transporturilor a recunoscut că nu toți călătorii vor putea fi verificați.

Dar prima zi arată că pass-ul este folosit. La Lyon, dintr-un tren cu 400 de pasageri, doar trei nu aveau documentul pe telefon.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

„Am pus în funcțiune un dispozitiv important, facem controale în masa. Cum ați văzut aici, în Gara Lyon, controalele se fac atât înaintea urcării în tren, dar și în trenuri”, a spus Jean Baptiste Djebarri, ministrul francez al Transporturilor.

Extinderea pass-ului sanitar vine în ciuda a patru săptămni de proteste. Sâmbătă, 237.000 de oameni au manifestat în marile orașe. Ei acuză că pass-ul le răpește din libertăți.

„Nu sunt de acord cu obligativitatea permisului de sănătate și mai ales cu vaccinarea obligatorie. Personal, la vârsta mea, nu-mi mai pasă. Dar pentru fiica mea în vârstă de 18 ani, este exclus. Dacă vor să fie vaccinată, trebuie să aibă posibilitatea să aleagă vaccinul. Unul tradițional, mai degrabă. Dar la Pfizer, încă am îndoieli”, justifică Muriel, locuitor al Parisului.

La nivel național, Franța a vaccinat 55% din populație cu ambele doze. Varianta Delta a grăbit însă campania de vaccinare. Numărul bolnavilor de la terapie intensivă a crescut de la 1.100 la 1.510 în doar o săptămână.