• Spaniolii stau toți acasă la ei și petrec o Semana Santa atipică
  • Centrul pentru prevenirea bolilor din Statele Unite le spune celor care sunt vaccinați cu două doze că pot petrece Paștele împreună fără să poarte mască, chiar și în interior
  • La Roma nici nu te poți plimba, iar magazinele, restaurantele și școlile sunt închise

Este vinerea mare la catolici. Aceștia petrec din nou un Paște sub semnul pandemiei. Mai multe țări din Europa au interzis reuniunile și au închis comerțul, în timp ce numărul de cazuri de coronavirus crește din nou.

Spaniolii stau toți acasă la ei și petrec o Semana Santa atipică. De obicei, în aceste zile se făceau milioane de călătorii cu mașina între regiuni, dar acum deplasările au fost interzise. Reuniunile sunt în continuare interzise și procesiunile religioase au fost suspendate. Credincioșii se pot duce totuși la biserică.

Paștele catolic, în alte țări europene și la americani

Sunt restricții peste tot. Centrul pentru prevenirea bolilor din Statele Unite le spune celor care sunt vaccinați cu două doze că pot petrece Paștele împreună fără să poarte mască, chiar și în interior.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

În Europa este altă situație. Berlinul este lipsit de viață socială, Restaurantele sunt închise din noiembrie, iar călătorii care ajung în Germania trebuie să prezinte un test PCR. La Roma nici nu te poți plimba, iar magazinele, restaurantele și școlile sunt închise. Aceeași atmosferă o vedem și la Paris.

În Marea Britanie avem mai multă libertate, după ce au fost permise reuniunile de 6 persoane din două familii și s-au deschis terenurile de tenis și de golf.

Țări precum Franța, Germania și Italia au mizat pe un lockdown tocmai de Paști după ce au văzut că valul de îmbolnăviri crește din nou și vor să salveze sezonul estival.

Situația din Italia, de pildă s-a agravat în decurs de o lună. Indicele îmbolnăvirilor cu Covid-19 s-a dublat. Creșteri se observau deja și în Franța sau Germania, iar acum în Spania.

Un Paște fără restricții ar fi dus la răspândirea masivă a virusului și ar pune și mai mult sub semnul întrebării recuperarea economică pe care ne-o dorim cu toții la vară.