• Patriarhul Daniel a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe Familiei Regale a Marii Britanii, la decesul Prințului Philip și spune că se roagă pentru sufletul Ducelui de Edinburgh.
  • Mesajul Patriarhului Daniel este adresat Prințului Charles și Reginei Elisabeta a II-a.

Cu profundă tristețe, am primit vestea trecerii din această viață, în data de 9 aprilie 2021, a venerabilului Vostru părinte, Prințul Filip, Duce de Edinburgh. Rugăm pe Alteța Voastră Regală să transmită sincerele noastre condoleanțe și cuvinte de mângâiere Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, în aceste momente de mare suferință. În același timp, ne rugăm lui Dumnezeu să așeze sufletul robului Său Prințul Filip în lumina, pacea și dragostea Preasfintei Treimi, să consoleze întristata Familie Regală Britanică și să binecuvânteze pe toți cei care în aceste zile de doliu arată respect memoriei sale. Pomenirea lui din neam în neam!”, este mesajul transmis de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elizabeth a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.

„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.