- Radu este unul dintre patronii de restaurant care vrea să-şi reia activitatea de la 1 iulie.
- Deşi mai este doar o săptămână, răspunsul autorităţilor este vag, iar patronii aşteaptă
- Pentru că pierderile sunt uriaşe, proprietarii aşteaptă un ghid de măsuri clare.
- Orban, Tătaru şi Arafat nu au răspuns clar pentru patronii afectaţi de criză.
- Fiecare etapă de relaxare a venit cu bâlbe din partea autorităţilor şi măsuri anunţate târziu.
Radu şi-a închis porţile restaurantului de mai bine de trei luni, iar pierderile sunt uriaşe. Ajutor din partea autorităţilor nu a primit. Singura lui speranţă stă în mâna statului.
Ne povesteşte că îşi va putea acoperi gaura financiară abia anul viitor. La profit nici măcar nu se mai gândeşte.
Doar că nemulţumirile atreprenorilor se izbesc de un zid. Discursul oficialilor este vag, iar fiecare se organizează cum poate.
1 iulie ar trebui să vină cu un nou val de relaxare, al patrulea. Pe 15 mai, printre altele, s-a renunţat la declaraţia pe proprie răspundere la orice ieşire din casă.
De la 1 iunie s-au redeschis terasele şi plajele, iar declaraţia pe proprie răspundere a dispărut complet. Din data de 15 iunie s-au redeschis mallurile, sălile de fitness, piscinele în aer liber şi grădiniţele.
Au rămas închise, cel puţin până în iulie, restaurantele, piscinele din interior, teatrele şi cinematografele. Toate aşteaptă redeschiderea.
Creşterea numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, din ultimele zile, ar putea să facă acest lucru imposibil.
Activităţile redeschis în primele etape au avut nevoie de norme de aplicare pentru a putea funcţiona. Ordinele de ministru au venit, în varianta fericită, cu 2 zile înainte de deschiderea propriu-zisă.
Spre exemplu, normele pentru redeschiderea teraselor, a plajelor, a sălilor de fitness şi a pisicinelor în aer liber au fost publicate în Monitorul Oficial sâmbăta, cu nici 2 zile înainte de deschiderea acestor afaceri.
Au fost şi activităţi care nu şi-au putut relua activitatea la termenul stabilit. Grădiniţele şi afterschoolurile au primit normele cu reguli abia pe 15 seara, astfel că deschiderea în sine a trebuit amânată, administratorii neştiind, concret, ce măsuri de protecţie trebuie să implementeze.
„Să deschidem odată, pentru că nu se mai poate. Nu ştim absolut nimic concret. Ba deschidem, ba nu deschidem, nimeni nu ştie”, afirmă Radu Dumitrescu, antreprenor.
„Noi avem în plan să facem măsuri de relaxare la 1 iulie, dar o evoluţie nefavorabilă în această săptămână poate să ne dea ori nişte restricţii, ori să amânăm aceste relaxări”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
„Nu e decis acest lucru. Aşteptăm încă să vedem cum evoluează”, a spus Raed Arafat, secretar de stat.
Întrebat când va exista un răspuns exact, Raed Arafat spune: „Către sfârşitul săptămânii, încă e foarte devreme.”
„De obicei ne spun în ultimele două-trei zile, în cel mai bun caz, dacă nu cu jumate de oră înainte. Măcar spuneţi-ne la ce să ne aşteptăm. Mai putem să supravieţuim, nu mai putem să supravieţuim.
Ajutaţi-ne şi pe noi ca şi antreprenori, că noi îi ţinem pe oamenii ăştia, noi facem business-urile astea să funcţioneze, noi plătim taxele”, a adăugat Radu Dumitrescu, antreprenor.
Autorul articolului: Gabriela Mihaela
- Șase luni de război în Iran au lăsat Europa şi SUA fără rachete interceptoare. SUA recunosc că Europa nu se poate apăra de un eventual atac al Rusiei cu rachete balistice
- Trump spune că Putin nu va ataca un stat NATO: „Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu NATO”
- Contează ce mănânci, dar și cu cine mănânci. O cercetare realizată în peste 140 de țări asociază mesele luate alături de cei dragi cu mai puțin stres și o satisfacție mai mare în viață
- România a primit prima tranșă din împrumutul SAFE către CE. MApN a semnat 13 din cele 20 de contracte pentru dotarea Armatei. Cu ce bani rămâne MApN în urma SAFE şi ce face cu ei?
- Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la 89 de ani, după 35 de ani pe tron. Fiul său, Haakon, va deveni noul rege al Norvegiei într-o perioadă marcată de controverse